Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Numărătoarea voturilor, duminică târziu, îl plasa pe Erdogan în frunte, însă sub pragul de 50% necesar pentru a evita un al doilea tur de scrutin, care l-ar putea înlătura de la putere sau ar putea duce la negocieri dure între figurile-cheie ale scenei politice de la Ankara pentru a prelungi regimul actualului șef al statului.
După închiderea urnelor, liderul opoziției, Kemal Kilicdaroglu, a promis să adopte „toate acțiunile necesare” pentru a garanta drepturile, legea și justiția pentru turci. „Poporul nostru ar trebui să fie încrezător că vom învinge, fără îndoială, și vom aduce democrația în această țară!”, a declarat el. De asemenea, Kilicdaroglu a acuzat autoritățile că au împiedicat numărarea buletinelor cu cel mai mare procent de vot în favoarea opoziției.
De cealaltă parte, Erdogan declara că este convins că numărătoarea finală a voturilor îl va propulsa la peste 50% dintre sufragiile exprimate, suficient pentru a evita un al doilea tur de scrutin extrem de riscant pentru el. Actualul președinte al Turciei preciza însă că este gata să lupte și într-un al doilea tur, dacă acesta ar fi necesar.
După numărarea tuturor buletinelor, Erdogan a obținut 49,51% din voturi, faţă de 44,88% pentru principalul lui adversar social-democrat, un rezultat mai bun decât spera şeful statului, pe care ultimele sondaje l-au plasat permanent în urma contracandidatului său.
Confruntarea cu autocrații planetei
De-a lungul timpului, Erdogan a lăsat perplecși mai mulți președinți americani. În ultima vreme, prietenia excesivă față de omologul său rus, Vladimir Putin, a deranjat SUA, care încearcă să salveze Ucraina, după invazia Moscovei.
De altfel, întreaga președinție a lui Biden s-a derulat sub spectrul autocraților, al atacurilor asupra democrației, precum și al inițiativelor periculoase ale unor lideri cu vocație de dictatori, aflați peste granițele, dar și în interiorul SUA.
Foarte probabil, președinția lui Biden va rămâne în istorie pentru confruntarea cu Putin și pentru revigorarea alianței transatlantice în vederea salvării democrației din Ucraina, prin furnizarea de ajutoare și de armament occidental în valoare de mai multe miliarde de dolari.
În același timp, cea mai mare provocare de politică externă a Americii - ascensiunea unei Chine mai puternice și mai naționaliste ca niciodată - este exacerbată de cel mai agresiv lider de la Beijing din ultimele decenii, președintele Xi Jinping, care oferă lumii un model politic alternativ la democrația occidentală și contestă tot mai mult interesele globale ale SUA.
Concomitent, în ultimele luni, Biden s-a îndepărtat de un partener important al americanilor, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, din cauza încercărilor acestuia, acum suspendate, de a revizui sistemul judiciar, despre care unii experți de la Washington susțin că va permite guvernului său de extremă dreaptă să limiteze democrația.
Pericol din interior
Niciunul dintre acești lideri nu reprezintă însă o amenințare existențială la adresa democrației americane. Pentru prima dată în ultimele generații, acest pericol vine chiar din interior.
Un eveniment organizat de CNN în New Hampshire, săptămâna trecută, l-a prezentat pe fostul președinte Donald Trump - principal candidat la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidențiale din 2024 - disprețuind profund democrația americană. Controversatul miliardar a reluat afirmațiile potrivit cărora el ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2020 și, în același timp, a minimalizat episodul atacării Capitoliului SUA, la 6 ianuarie 2021, de către susținătorii săi.
Mai mult, Trump a atras atenția că ar readuce diplomația americană la vremurile în care fostul președinte se bucura să stea la masă cu autocrați, în cadrul unor „întâlniri tranzacționale” la care participau lideri precum Putin, Xi și dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un.
În New Hampshire, spre exemplu, Trump a refuzat să spună dacă dorește ca Ucraina sau Rusia să câștige războiul. La alte mitinguri politice, el le-a promis adepților săi că va demola atât instituțiile guvernamentale, cât și sistemul judiciar independent, care încearcă să îl tragă la răspundere în cadrul mai multor anchete penale.
În plus, săptămâna trecută, pe fondul intensificării crizei la frontiera cu Mexicul, Trump a promis că va începe cele mai mari deportări în masă de migranți din istoria SUA.
Având în vedere amploarea sprijinului de care se bucură Trump în cursa primară republicană, precum și din multiplele sale întâlniri cu alegătorii, a devenit limpede că discursul lui de tip autocrat atinge o coardă sensibilă în rândul propriilor susținătorilor. Aceștia disprețuiesc de mult timp instituțiile de la Washington, despre care afirmă că îi privesc de sus și îi ignoră.
De cealaltă parte, Biden afirmă frecvent că limbajul echivoc folosit de Trump în privința extremismului, după un marș sângeros al celor ce cred în supremația albilor, derulat la Charlottesville, Virginia, în 2017, a fost motivul care l-a convins să candideze din nou. Un astfel de mesaj s-a aflat în centrul campaniei democrate de la jumătatea mandatului de anul trecut. Și a devenit, deja, laitmotivul candidaturii lui Biden la realegere.
Tema a fost reluată în weekend, în discursul pentru absolvenții Universității Howard din Washington, care a servit și drept avanpremieră a mesajului lui Biden către alegătorii de culoare - electorat democrat extrem de important, pe care actualul președinte american se va baza la vot, în noiembrie 2024.
„Este, în continuare, o bătălie pentru sufletul națiunii!”, a spus Biden, făcând apel la un nou efort pentru a contracara „un asalt asupra alegerilor din SUA” și asupra dreptului de vot. Șeful Casei Albe a atacat apoi „pumnalul pus la gâtul democrației” de către Trump, în 2020 și la începutul lui 2021.
De altfel, fundalul multor inițiative interne ale lui Biden este însăși încercarea de a demonstra unor alegători atrași de retorica în forță a lui Trump, bazată pe denigrarea administrației de la Washington, că democrația încă poate da rezultate.
Acesta este motivul pentru care Biden a promulgat o lege bipartizană privind infrastructura, care trimite miliarde de dolari către proiecte din întreaga țară. Casa Albă susține că măsura a declanșat o revenire industrială - inclusiv în multe zone, precum Midwest, unde sprijinul electoral pentru Trump a fost puternic.
Cruciadă pentru salvarea democrației globale
Biden a invocat în repetate rânduri o luptă internațională pentru păstrarea democrației, în completarea celei pe care, spune el, o duce acasă.
La un summit al democrațiilor pe care l-a organizat la Casa Albă, în martie, el a caracterizat acțiunile președinției sale și efortul masiv al Occidentului de a salva Ucraina drept semne ale unei schimbări istorice care îndepărtează regimurile autocrate, precum și ale unei renașteri democratice în unele părți din Asia și Africa.
„Datorită angajamentului liderilor reuniți astăzi și a perseverenței oamenilor din fiecare regiune a lumii, care cer ca drepturile lor să fie respectate și vocile lor să fie auzite, vedem indicii reale că schimbăm cursul lucrurilor!”, a spus Biden.
În acest context, o înfrângere a lui Erdogan ar înlătura un lider care a acționat două decenii pentru a slăbi influența instituțiilor democratice din Turcia, cum ar fi instanțele, presa și bazele-cheie ale puterii economice.
În eventualitatea obținerii unui nou mandat, el ar reduce probabil și mai mult libertățile, continuând în același timp să irite liderii occidentali.
În ultimele luni, spre exemplu, Erdogan a blocat intrarea în NATO a Suediei și Finlandei, după ce liderii acestor țări au decis să se alăture alianței, în urma invaziei lui Putin în Ucraina.
Președintele turc a cerut reprimarea exilaților kurzi din cele două țări nordice, pe care îi consideră teroriști. În cele din urmă, a renunțat la veto-ul impus inițial Finlandei, dar încă blochează aderarea Suediei.
Strategia a fost un exemplu clasic al modului în care Erdogan își promovează propriile interese - și, implicit, pe cele ale Turciei - indiferent de structurile de alianță existente și ilustrează perfect motivul pentru care liderul de la Ankara dă bătăi de cap Occidentului de multă vreme.
Înaintea alegerilor, Kilicdaroglu vorbea în termeni asemănători cu cei utilizați de președintele american despre necesitatea de a păstra democrația. Ecoul din retorica ambilor este încă un semn ce sugerează modul în care lucrurile s-au schimbat: America, „gardianul” tradițional al democrațiilor de pretutindeni, se confruntă acum, acasă, cu unele dintre aceleași amenințări la adresa statului de drept.
Încercarea lui Biden de a păstra democrația în afara frontierelor SUA a readus în discuție o dilemă care a complicat mult timp politica externă americană - ce trebuie făcut atunci când valorile democratice ale țării și interesele sale strategice se bat cap în cap.
Compromisul s-a cristalizat cel mai dramatic în ultimii ani, odată cu asasinarea lui Jamal Khashoggi, editorialist la „Washington Post” și rezident în SUA, în consulatul saudit din Istanbul, în 2018.
Pe fondul unei furtuni de critici la nivel mondial, Trump a refuzat să întrerupă legăturile cu omul forte și liderul de facto al Arabiei Saudite, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, motivând că SUA și regatul au legături comerciale profitabile - inclusiv vânzări de arme în valoare de miliarde de dolari.
În campania electorală pentru Casa Albă, din 2020, Biden a cerut „regândirea” relației SUA cu Arabia Saudită, dar, în calitate de președinte, a făcut o călătorie acolo și s-a întreținut cordial cu prințul moștenitor, anul trecut, într-un moment când SUA cereau regatului să pompeze mai mult petrol pentru a atenua prețurile ridicate la benzină, care îi afectau acasă, electoral, pe democrații americani.
O dilemă similară ar putea avea loc, la o scară mai mică, într-un alt regat - Thailanda, după alegerile de duminică, în urma cărora partidele progresiste și democratice au făcut campanie pentru restabilirea democrației depline, după ani de guvernare susținută de armată și de lideri manevrați de către influenții generali ai țării.
Orice încercare a taberei conservatoare de a suprima o înfrângere ar crește presiunea asupra SUA pentru a se pronunța în favoarea reformei democratice. Făcând însă acest lucru, există riscul împingerii Thailandei - un aliat de lungă durată al Americii, deosebit de important pentru Washington în timpul războiului din Vietnam - în brațele Chinei, într-o mișcare ce ar slăbi influența SUA în Asia de Sud-Est, într-un moment de tensiune maximă.
Astfel de calcule sugerează că susținerea democrației - deși parte integrantă a ADN-ului american - este adesea complicată atunci când este implicată o geopolitică mai largă.
Aceste calcule ajută și la explicarea motivului pentru care SUA nu pot ignora sau respinge pur și simplu un lider regional puternic, precum Erdogan, chiar dacă el iese învingător în urma unor alegeri în privința cărora există numeroase semne de întrebare.
