Complotul urzit împotriva guvernului turc de către protestatarii care au ocupat străzile timp de peste două săptămâni a fost dejucat datorită mobilizării susţinătorilor partidului aflat la putere, a declarat marţi premierul turc Recep Tayyip Erdogan, informează agerpres.ro.
"Populaţia a dejucat acest complot strângându-se cu sutele de mii la mitinguri organizate de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la putere n.r.), la sfârşitul săptămânii trecute la Ankara şi Istanbul", a declarat premierul Erdogan în cadrul discursului său săptămânal adresat membrilor AKP din parlament.
"Poporul şi guvernul au dejucat acest complot", a continuat el, subliniind că acest miting reprezintă "imaginea reală" a Turciei şi nu evenimentele organizate, în opinia lui, de "trădători şi complicii lor din străinătate".
"Acest complot a fost dejucat, acest scenariu a fost aruncat la coşul de gunoi înainte de a pus în aplicare", a afirmat şeful guvernului turc.
Premierul Erdogan a apărat din nou forţele de poliţie, foarte criticate pentru brutalitatea lor împotriva protestatarilor, spunând că "au trecut testul democraţiei". "Vom consolida în continuare forţele de poliţie. Vom creşte capacitatea lor de intervenţie" împotriva manifestanţilor, a adăugat el.
AKP, a mai spus el, intenţionează să organizeze noi mitinguri de mare amploare începând de vineri în alte trei oraşe din Turcia, plasate sub semnul apărării regimului.