x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Euroalegeri - Măsuri contra dezinteresului

Euroalegeri - Măsuri contra dezinteresului

de Irina Cristea    |    30 Noi 2007   •   00:00

Rata scăzută a participării cetăţenilor la alegerile europarlamentare le-a dat de găndit legiuitorilor europeni, care iau in calcul modalităţi de a spori interesul alegătorilor faţă de acest scrutin, transmite EUObserver.

Discuţia are loc la nici o săptămănă după ce 29% dintre romănii cu drept de vot au luat parte la primele europarlamentare din istoria ţării. La nivelul intregii Uniuni Europene, aceste alegeri au loc o dată la cinci ani, iar rata participării este in scădere.

Parlamentarii europeni sunt de părere că celor zece partide din Legislativul Uniunii Europene ar trebui să li se permită accesul la fonduri publice pentru finanţarea campaniilor electorale. Ei au aprobat de asemenea infiinţarea fundaţiilor politice, instituţii care vor primi anul următor 7 milioane de euro din fondurile europene, vor fi afiliate unui partid şi vor avea misiunea de a educa populaţia in privinţa instituţiilor europene.

×
Subiecte în articol: externe