Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La începutul toamnei, șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, a schițat strategia unei noi ere a populismului naționalist pe Bătrânul Continent.
Vorbind în fața simpatizanților formațiunii franceze „Identité-Libertés” („Identitate și Libertăți”), condusă de Marion Maréchal, nepoata liderei radicale Marine Le Pen, premierul Italiei a subliniat necesitatea „unității dreptei și a dreptei moderate”, adăugând: „Sper ca într-o zi acest lucru să fie posibil și în Franța (…) dar asta depinde de voi!”.
Meloni știe exact despre ce vorbește. Partidul său, „Frații Italiei” - moștenitor al unor mișcări neofasciste postbelice - a ajuns să conducă printr-o veritabilă „preluare inversă” asupra dreptei italiene. Acum mai puțin de un deceniu, partidul obținea doar 4% la alegeri. Astăzi, este cotat la 31% în sondaje.
De cealaltă parte, „Forza Italia” - partidul de centru-dreapta fondat de Silvio Berlusconi și actual partener de guvernare - abia ajunge la 8%.
În Franța, un „front republican” reactivat periodic a reușit până acum să oprească o evoluție similară pentru Marine Le Pen, mobilizând electoratul de centru-dreapta și cel de stânga împotriva extremei drepte.
Dar, pe măsură ce „Les Républicains” („Republicanii”) (LR) caută o formulă de supraviețuire politică, cordonul sanitar pare tot mai slăbit.
Luna trecută, acesta a fost oficial încălcat în Parlamentul de la Paris, pentru prima dată, atunci când deputații au adoptat o moțiune propusă de extrema dreaptă pe tema imigrației.
În același timp, tot mai mulți lideri conservatori evită să mai vorbească despre riscurile la care Le Pen și protejatul ei, Jordan Bardella, expun valorile republicane.
Fostul președinte al LR Laurent Wauquiez merge chiar mai departe, evocând posibilitatea unei colaborări politice cu Sarah Knafo, figura emergentă a partidului „Reconquête” („Recucerire”), formațiune virulent islamofobă, condusă de Éric Zemmour.
Wauquiez și alți lideri conservatori influenți susțin că principala amenințare politică pentru Franța ar veni nu dinspre extrema dreaptă, ci din presupusul „extremism al stângii”. Acest mesaj este amplificat neîntrerupt de uriașul imperiu mediatic controlat de magnatul Vincent Bolloré.
Coaliții nefirești
Tendințe similare apar și în alte state europene. În Olanda, în negocierile pentru formarea viitorului guvern, partidul liberal-conservator VVD s-a arătat dispus să includă extrema dreaptă într-o coaliție.
În estul Germaniei, cooperarea la nivel local între creștin-democrați și „Alternative für Deutschland” („Alternativa pentru Germania”) - partid aflat sub supravegherea serviciilor germane de informații - a devenit aproape o rutină.
Ecoul acestui trend s-a făcut auzit și la Bruxelles. Recent, un vot considerat istoric în Parlamentul European a consemnat o premieră: eurodeputați conservatori au rupt protocolul și s-au aliat cu partidele de extremă dreapta pentru a dilua un pachet legislativ privind clima. Așa cum s-a întâmplat și în Adunarea Națională a Franței, și acesta a fost un „prim pas” periculos.
Cu un realism amar, un eurodeputat ecologist a comentat: „E un semnal dezastruos pentru majoritățile europene, un semnal dezastruos pentru Europa”.
Experiențele de dată recentă au demonstrat însă că valul populist de dreapta nu le-a adus beneficii celor care au încercat să își adapteze agenda la cea a extremei drepte. Dimpotrivă.
În Statele Unite, flirtul republicanilor moderați cu trumpismul i-a transformat pe aceștia într-o grupare irelevantă. Concomitent, în Marea Britanie, obsesia de a ține pasul cu Nigel Farage, unul dintre principalii promotori ai populismului de dreapta și al euroscepticismului britanic, riscă să împingă Partidul Conservator pe un traseu similar.
Cu toate acestea, în perspectiva alegerilor prezidențiale cruciale din Franța, din 2027, o parte tot mai mare a fostei drepte gaulliste, care milita în mod tradițional pentru un conservatorism social moderat, pare dispusă să se agațe de popularitatea Marinei Le Pen.
Pentru cei care se revendică din tradiția gaullistă - și pentru întreaga politică europeană mainstream - acesta pare un semnal extrem de trist și descurajator.
Citește pe Antena3.ro
