Presedintele Libiei, colonelul Muammar Gaddafi, a sosit ieri la Bruxelles pentru o vizita oficiala de doua zile.
ANCA ALDEA
Pentru prima data in ultimii 15 ani, liderul de la Tripoli se deplaseaza in afara continentului african si a Orientului Mijlociu intr-o incercare de a iesi din izolationismul diplomatic impus de comunitatea internationala.
Desi SUA considera Libia un stat paria, pentru ca sustine terorismul, administratia Bush a suspendat o parte dintre sanctiunile economice impuse acestei tari, care a renuntat recent la programul sau de arme de distrugere in masa. Mai mult, premierul britanic Tony Blair a efectuat, in urma cu o luna, o vizita la Tripoli. La randul sau, UE cauta sa imbunatateasca relatiile, mai ales economice, cu Tripoli.
IN RANDUL LUMII. Prima oprire a delegatiei libiene a fost sediul Comisiei Europene. In prezenta presedintelui Romano Prodi, colonelul Gaddafi a calcat pe covorul rosu de protocol si a salutat multimea adunata in fata Comisiei cu cateva ore inainte de sosirea sa. Unii dintre sustinatorii liderului de la Tripoli, care purtau tricouri cu portretul presedintelui, au incercat sa intre in cladirea Comisiei Europene. Opozanti ai regimului de la Tripoli, aflati si ei acolo, au scandat slogane impotriva colonelului.
RECEPTIE. Presedintele a participat si la o intrevedere cu Inaltul Reprezentant UE pentru Politica Externa, Javier Solana, inainte de a fi primit cu toate onorurile de premierul belgian Guy Verhofstadt. Astazi, pe agenda lui Gaddafi se afla intalniri cu oamenii de afaceri belgieni si o receptie la Parlamentul din Bruxelles.Citește pe Antena3.ro