x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa îşi redeschide cerul

Europa îşi redeschide cerul

de Carmen Plesa    |    20 Apr 2010   •   00:00
Europa îşi redeschide cerul

Avioanele au început să străbată din nou cerul Europei, însă "minunea" depinde de cum va evolua noul nor de cenuşă vulcanică ce se anunţă dinspre Islanda.

Cerul Europei pare să se mai învioreze după cinci zile în care a fost sabotat de cenuşa vulcanului din Islanda. S-a putut zbura de pe marile aeroporturi internaţionale din Paris, Amsterdam şi Frankfurt, care fuseseră închise până luni. În schimb, Marea Britanie s-a arătat în continuare precaută, iar de pe aeroporturile din Londra nu s-a operat nici azii. În Regat au fost însă aprobate o serie de zboruri interne. După ce-şi deschisese spaţiul aerian luni seară, Irlanda a fost nevoită să oprească din nou, după-amiază, zborurile, din cauza noului nor de cenuşă care se anunţă dinspre Islanda.

Eurocontrol se aştepta ieri ca pe puţin 14.000 din cele 27.500 de zboruri planificate în Europa să fie efectuate.

SPANIA - PUNCT INTERMEDIAR
Aeroportul din Amsterdam s-a deschis încă de luni seară, dar ministrul olandez al Transporturilor a avertizat că, dacă situaţia se va înrăutăţi, vor urma noi suspendări ale traficului.
S-a zburat şi spre, şi dinspre Paris, pentru că aeroporturile Charles de Gaulle şi Orly au fost deschise, însă au operat la doar 30% din capacitate.
Germania şi-a deschis parţial spaţiul aerian, iar compania Lufthansa a profitat de faptul că are permisiune de zbor, chiar dacă doar la altitudini joase, şi a planificat 200 de curse.
În Spania se zboară fără restricţii, iar autorităţile iberice şi-au oferit aeroporturile ca puncte intermediare de unde Marea Britanie şi alte ţări europene să-şi recupereze cetăţenii şi să-i transporte cu mijloace terestre.

Şi în România se zboară fără restricţii, însă zeci de zboruri au fost anulate, deoarece erau planificate să plece către sau dinspre destinaţii europene unde spaţiul aerian era încă închis.

Comisarul european pentru Transporturi, Siim Kallas, criticat de companiile aeriene pentru restricţiile extinse din ultima săptămână, a declarat ieri în Parlamentul European că toate deciziile au fost luate în acord cu legile şi cu regulile în vigoare.

INDUSTRIA AUTO, AFECTATĂ
Efectele norului de cenuşă de deasupra Europei s-au simţit până în Asia, unde are de suferit industria auto. Nissan a fost nevoită să-şi întrerupă mai multe linii de producţie, pentru că a rămas fără o parte din piese, care sunt aduse, în mod normal, pe calea aerului, din Irlanda. Şi Honda îşi va suspenda o parte din liniile de producţie, pentru că şi-a epuizat stocurile de componente care vin, de obicei, din Europa.

 

Activitate vulcanică
Trei cratere ale vulcanului din Islanda sunt încă în erupţie, dar par să se "calmeze", producând mult mai puţină cenuşă decât săptămâna trecută. Potrivit unor experţi islandezi citaţi de AFP, activitatea vulcanică de pe gheţarul Eyjafjallajokull se menţine intensă. Riscul de a mai perturba traficul aerian s-a redus însă considerabil, cu toate că un nou nor de cenuşă vulcanică se îndreaptă spre Marea Britanie.

"Având în vedere condiţiile meteorologice, cenuşa vulcanică ar urma să treacă pe deasupra zonei de sud a Mării Nordului, Insulelor Britanice, Danemarcei şi Scandinaviei şi eventual deasupra nordului extrem al Franţei, în 24 de ore", a declarat, pentru AFP, meteorologul Didier Rosenblatt. Organizaţia Mondială de Meteorologie (OMM) a anunţat o schimbare de direcţie a vântului, care va împinge ce a mai rămas din nor înspre zona arctică.
● Irina Cristea

×
Subiecte în articol: externe