Europenii intră iar în război ca somnambulii?

Ne aflăm în pragul ediției cu numărul 59 a Conferinței pentru Securitate de la München, care se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, printre cei 150 de lideri anunțați fiind Kamala Harris, vicepreședinta Statelor Unite. Rusia nu a fost nici acum invitată la MSC. Apoi, din 20 februarie, nr. 1 al Casei Albe vine în Europa: se derulează vizita președintelui Biden în Polonia, unde are loc summitul „Grupului București”, format din cele 9 țări estice care asigură flancul NATO la contactul cu Rusia. Evident că Zelenski va fi vedeta reuniunii. Ca un preambul la aceste evenimente, Maia Sandu a dat declarația explozivă că se pregătește o lovitură de stat la Chișinău; are informații furnizate de serviciile secrete ucrainene despre planul de răsturnare a puterii, mișcare în care mâna rușilor este evidentă.

Dacă Republica Moldova ar ieși din circuitul euroatlantic spre care tinde, chiar cu o poziție de neutralitate strictă, ea devine „o pată albă” pe harta în care sprijinul nelimitat pentru Ucraina este oficializat. Cu „detașamentul” transnistrean ca o cocoașă în spatele frontului, strategii militari de la Kiev mai adaugă o direcție de posibil atac din partea Rusiei, cu efect sufocarea porturilor dunărene de pe brațul Chilia, pe unde mai respiră exportul de cereale. Înțelegem mai bine ce miză are micuța Moldova în economia marelui război din Ucraina și avem explicația atenției pe care UE și NATO o acordă Maiei Sandu. Geopolitica ne învață să descoperim „buturuga mică”.

Geopolitica, instrument de lucru cu butoane de finețe

În balanța militară a conflictului, Chișinăul nu contează pe forța proprie a trupelor, ci pe poziția micii republici în rutele de transport spre sudul Ucrainei și ca o graniță lungă cu țara atacată de Rusia. Așadar, mica republică, pe care lumea largă nu o băga în seamă, devine rapid subiect de interes. Pentru a înțelege rolul Mării Negre în concepția strategică a NATO, analiștilor și decidenților din Alianță le-au trebuit zece ani, presați de derularea conflictelor din Georgia și Crimeea. Geopolitica a devenit lupa prin care sunt privite acum evenimentele, dar instrumentul de lucru are multe butoane de finețe care dau imaginea clară.

Lumea în care trăim, pe care nu o știm

Pentru a înțelege ceea ce se întâmplă de un an, după „cotitura” din 24 februarie 2022, nu e târziu să răsfoim cartea de istorie și nici să apelăm la judecăți ale unor oameni care privesc în profunzime mersul evenimentelor și înțeleg motorul schimbărilor. Richard Haass, președinte al prestigiosului Council on Foreign Relations, a fost consultant la Casa Albă al președintelui republican George W. Bush, a lucrat cu Colin Powell la Departamentul de Stat, așa încât nu poate fi bănuit că are vreo fibră de antiamericanism în lucrările lui. „Lumea în care trăim” - cartea pe care a publicat-o în 2020 - poate să fie o busolă care să ne orienteze în potopul de știri care vin spre noi. Autorul precizează că unul din obiective este ca „cititorii să devină mai puțin vulnerabili la manipulările oamenilor politici, cu agende prestabilite, sau în fața celorlalți, care pretind a reprezenta autoritatea, când, de fapt, nu o fac”.

Drumul spre un nou război mondial este mereu invocat acum, când globalizarea amplifică mișcările care se propagă după principiul dominoului. O privire spre prima conflagrație mondială arată că o uriașă baie de sânge s-a desfășurat în 1914-1918 exclusiv pe câmpurile de luptă din Europa, deci a fost o problemă continentală internă, care a căpătat extinderea de atribut „mondial” prin implicarea Statelor Unite. Care este motivul exact pentru care a început Primul Război Mondial și cine se face responsabil sunt întrebări care i-au ținut ocupați pe cei mai talentați istorici. Lucrarea citată consideră că a fost „un război care putea fi evitat”. Un istoric influent i-a descris pe europeni îndreptându-se asemenea unor somnambuli către războiul din 1914, dar „o mai bună descriere ar putea fi, poate, aceea de război prin neglijență”, consideră Richard Haass.

Suntem iar în situația de „somnambuli”, care după mai bine de un secol sunt gata să aprindă iar focul pe continent?

Falia dintre Rusia și Statele Unite

În termenii introduși de presiunea cutremurelor, putem aprecia că după încheierea Războiului Rece, statuat prin desființarea Tratatului de la Varșovia, se activează din nou placa tectonică ce separă interesele Statelor Unite de Rusia. Dezagregarea URSS și extinderea NATO spre Est au consumat ceea ce Ioan Mircea Pașcu, fostul ministru al Apărării, numea „dividendele căderii Zidului Berlinului”, iar tensiunile dintre cele două mari puteri nucleare s-au mutat pe alt palier. „Nu avem cum să știm dacă traiectoria relațiilor cu Rusia ar fi fost mai bună în situația în care nu ar fi existat această expansiune a NATO, după cum nu avem cum să știm dacă traiectoria stabilității și securității europene ar fi fost mai rea fără ea”, arată Haass. Autorul adaugă, strict din punctul de vedere personal, unul care este minoritar în lumea politicii externe a Statelor Unite, că „extinderea NATO a fost o eroare și îngrijorările legate de securitate ale statelor din Europa de Est puteau fi abordate prin alte mijloace decât aducerea lor în NATO”. Haass adaugă aprecierea fără dubii: Ceea ce totuși știm este că Rusia sub Putin a pierdut constant și sigur orice interes de a se alătura ordinii liberale a lumii care a fost susținută de Statele Unite. Rusia lui Putin, în schimb, caută să o submineze”.

Perspectiva neclară pentru Europa

Războiul cald de la contactul celor mai mari țări slave a fost prefațat de eșuarea acordurilor de la Minsk, încălcate de ambele părți și imposibil de asigurat de cosemnatarii de la Paris și Berlin. Problema de „uz intern” a Europei, nesoluționată, a produs până la declanșarea „operațiunii speciale” 13 mii de victime în confruntările grupărilor paramilitare rusești și ucrainene. Pierderile din ultimul an sunt cu mult mai mari, neexistând însă date exacte, cu evaluări credibile, scoase de sub dezinformările specifice stării de război. Europa a trecut într-o clipă de la „cea mai previzibilă și stabilă regiune, către ceva dramatic diferit”. Multe dintre problemele care s-a presupus că au fost soluționate descoperim că în fond nu au fost.

Capacitatea de reglare a tensiunilor din interiorul continentului pleacă de la o bază solidă. Europa reprezintă în continuare un sfert din economia lumii. Diplomatul american citat subliniază și importantul atu pe care îl constituie „cea mai vastă constelație de țări democratice care sunt dispuse să facă lumea un loc mai bun”. Dar nu se poate neglija seria de evenimente care arată și un declin al Uniunii Europene. „Ceea ce vedem este deopotrivă populism de stânga, rezultat al plafonării salariilor, al creșterii inegalității economice și resentimentul elitelor, și populism de dreapta, alimentat de naționalism, și mai ales  a opoziției față de migrație. UE, pe de altă parte, și-a pierdut priza la public și Brexitul nu va face decât să întărească acest declin”. Concluzia capitolului privind continentul nostru, avansată înainte ca autorul să fi prins în lucrare războiul care plutea, este oricum îngrijorătoare: „Ultimul secol a demonstrat care este costul pe care îl presupune destabilizarea ordinii pe continent. Traiectoria Europei în secolul XXI, care părea să se îndrepte spre pace și prosperitate, este acum mai puțin clară”.

Indicii de securitate: Lumea devine un loc mai riscant

Războiul de agresiune al Rusiei și ramificațiile sale au crescut dramatic percepția riscului în rândul populației din întreaga lume. Ele se adaugă la amenințările tradiționale de securitate și preocupările existente cu privire la China sau riscurile transnaționale precum schimbările climatice. Raportul privind Indicele de securitate - o amplă cercetare sociologică lansată luni, 13 februarie, la Berlin, în pregătirea MSC 2023 - arată că intrăm într-o nouă eră în politica globală, marcată de un sentiment omniprezent de nesiguranță. Combinând cinci indicatori constant urmăriți pentru a evidenția percepția cetățenilor din 12 țări (Grupul G7, BRICS și Ucraina), cu eșantioane egale de 1.000 de persoane din fiecare țară, Indicele de securitate München 2023 înregistrează o creștere sensibilă a percepției riscurilor față de sondajul anterior. „Războiul rus de agresiune este forța motrice centrală a percepției sporite a riscului. În timp ce Rusia nu era văzută ca un risc major în niciuna dintre țările G7 acum un an, cetățenii din cinci țări din G7 consideră acum Moscova riscul numărul unu”, arată site-ul oficial al MSC. În țările BRICS, Rusia se află însă destul de jos. O criză economică sau financiară este acum riscul numărul unu agreat, conform indicelui de securitate 2023. La conferința de presă de la Berlin a participat și Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

Sudul planetei nu aplică Rusiei sancțiuni

Comentatorii apreciază că la MSC 2023 se va încerca o schimbare de atitudine a țărilor din sud, care nu s-au raliat măsurilor de sancționare a Rusiei. Acestea reprezintă o jumătate din populația lumii. În America Latină și Africa nici o țară nu consideră ca necesare aplicarea acestor sancțiuni, opinia reținută de comentatori fiind că acestea cred că războiul ruso-ucrainean este o problemă strict europeană.