Dintre cetăţenii Uniunii Europene, bărbaţii bulgari trăiesc cel mai mult cu părinţii, anume până la vârsta medie de 31,5 ani, în timp femeile bulgare pleacă din casa părintească ceva mai devreme, la vârsta medie de 27,7 ani, potrivit Eurostat.
Nici tinerii din Grecia, Italia, Malta, România, Slovenia şi Slovacia nu stau mai bine, ei urmându-i pe bulgari în privinţa vârstei medii la care părăsesc casa părintească, aceasta fiind tot de peste 30 de ani. La capătul opus al topului, în 2007 se aflau Finlanda, unde bărbaţii părăseau casa părintească la vârsta medie de 23,1 ani, şi Franţa şi Olanda, unde vârsta medie a plecării era de 24,2 ani, după cum a relatat Novinite, citând Eurostat.
În privinţa femeilor, vârsta medie era de sub 30 de ani în toate statele membre UE, variind de la 22, în Finlanda, 23,1, în Franţa, la 29,8, în Slovacia, 29,6, în Slovenia şi 29,5, în Italia. Cele mai mari diferenţe între bărbaţi şi femei erau în Bulgaria (3,8 ani) şi România (3,2 ani).
Cauzele acestei lipse de autonomie ţin atât de nivelul veniturilor, lipsa locuinţelor libere, cât şi de comoditate, de refuzul tinerilor de a-şi asuma responsabilităţi. Actuala situaţie preocupă forurile europene, deoarece influenţează în mod direct rata natalităţii, îmbătrânirea populaţiei şi economia ţărilor respective
Citește pe Antena3.ro