x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Eva Peron a păstrat “comori naziste luate de la evrei”

Eva Peron a păstrat “comori naziste luate de la evrei”

de Sînziana Stancu    |    02 Sep 2011   •   14:00
Eva Peron a păstrat “comori naziste luate de la evrei”

O noua carte intitulata “The Politically Incorrect Guide to L:atin America', scrisa de doi jurnalisti brazilieni, Leandro Narloch si Duda Teixeira, si-a propus sa readuca in discutie unele episoade care au sterse din cartile de istorie. Cartea celor doi jurnalisti vizeaza in special liderii de stanga din istoria continentului, dezvaluie The Telegraph, in editia online.

De pilda, despre Simon Bolivar, eroul razboielor de independenta din America Latina, se stie prea putin – sau chiar deloc – ca se temea ca negrii sau amerindienii vor prelua puterea. “Cea mai mare teama a lui era ca negrii, indienii si rasele amestecate vor veni la putere si vor instala un nou guvern', scriu autorii cartii.

Despre Salvador Allende, presedintele chilian marxist din anii ‚70, jurnalistii scriu ca el ar fi avut in vedere sa aplice populatiei o politica de sterilizare de tip nazist. Allende, care s-a sinucis in 1973 in timpul loviturii de stat care l-a adus la putere pe generalul Augusto Pinochet, a reusit sa sufoce presa. De asemenea, Allende “incepuse sa puna in aplicare un plan de indoctrinare socialista in scoli si reusise aproape sa adopte o lege a sterilizarii, inspirata de legile naziste', care ar fi vizat reducerea cazurilor de boli genetice.

In ceea ce o priveste pe Eva Peron, cea de-a doua sotie a fostului presedinte argentinian Juan Peron, pe care poporul o alinta spunandu-i “Evita', ea a ramas o eroina in ochii argentinienilor si dupa 60 de ani de la moarte . Spitale, scoli si orfelinate au fost ridicate in zonele sarace prin fundatia pe care ea a infiintat-o. Evita avea si o mare influenta asupra lui Juan, reusind sa-l faca si pe el la fel de popular in randul maselor. Cu toate acestea, Evita a ajutat multi nazisti, care fugisera din Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial, sa gaseasca un “paradis sigur' in Argentina. Intre acestia s-au numarat teribilii Adolf Eichmann si Josef Mengele. “Inca se banuieste ca in averea ei s-ar fi aflat si o parte din comoara nazista care provenea de la familiile evreilor bogati ucise in lagarele de concentrare', scriu autorii cartii, dezvaluind ca “insusi Peron vorbea uneori despre bunuri care ar fi intrat in proprietatea statului argentinian'.

Cartea “nu este un ghid istoric. Este o carte de “politically incorrect'. Noi am vrut sa aratam numai partea neplacuta a istoriei eroilor nostri', a recunoscut jurnalistul Narloch.

×