Hitler, Mussolini, Ceauşescu, Saddam Hussein... Înainte de cazul ben Laden, publicarea fotografiilor cu cadavrele unor importanţi lideri au agitat lumea, amintesc publicaţiile Le Figaro şi La Razon, trecând în revistă ilustraţiile cu dictatorii fără viaţă.
La 26 aprilie 1945, Mussolini şi partenera sa, Clara Petacci, au fost capturaţi în apropiere de lacul Como, în nordul Italiei. Două zile mai târziu, după un „simulacru de proces”, au fost împuşcaţi. Corpurile lor şi cele ale altor cinci şefi fascişti au fost expuse ca trofee în Piaţa Loreto din Milano, spânzurate de picioare. Mulţimea i-a scuipat, i-a înjurat şi a tras cu armele în „Duce”. Fotografii au fost prezenţi, iar imaginile au apărut apoi pe primele pagini ale ziarelor.
Multe teorii au circulat de-a lungul timpului în legătură cu sfârşitul lui Adolf Hitler. Chiar a fost găsit mort în buncăr sau a fugit? Stalin personal i-a declarat preşedintelui american Harry Truman, în 1945, că Hitler era cu siguranţă în viaţă şi că se ascundea. Declaraţia lui Stalin a dat startul la numeroase investigaţii, mai ales că lipseau probe materiale concrete.
Misterul a fost sporit şi mai tare de o fotografie cu o sosie a lui Hitler găsită în buncăr. Iniţial, fotografia a fost difuzată ca fiind cea a dictatorului. Dar s-a demonstrat destul de repede că, de fapt, în imagine era Gustav Weler, o sosie. A vrut Hitler să-şi însceneze moartea, împuşcându-şi sosia? Nu există vreo fotografie a dictatorului mort, deşi sunt imagini şi înregistrări video ale cadavrelor soţilor Goebbels, care s-au sinucis în buncăr.
Într-un final, s-a anunţat că Hitler şi-a tras un glonţ în cap şi că partenera sa, Eva Braun, a luat cianură. Conform ordinelor dictatorului, o gardă de corp ar fi ars cadavrele celor doi şi le-ar fi îngropat la trei metri de intrarea în buncăr. În zona indicată au fost găsite rămăşiţe umane, asupra cărora s-au făcut investigaţii care au arătat că acestea ar aparţine cuplului. În 1956, magistraţii germani au declarat că Hitler a murit la 30 aprilie 1945, declaraţie care se potrivea cu concluziile la care ajunseseră şi anchetatorii americani. O fotografie cu craniul dictatorului a fost publicată. În 2009, cercetătorii americani au arătat că, de fapt, craniul din fotografia difuzată de autorităţile sovietice aparţinea unei femei necunoscute.
Din galeria prezentantă de jurnaliştii francezi şi spanioli nu putea lipsi Nicolae Ceauşescu, devenit cuvânt-cheie în presa internaţională de câte ori un dictator este adus în discuţie. „La 25 decembrie 1989, după un proces expeditiv, şeful statului român, Nicolae Ceauşescu, şi soţia sa, Elena, au fost declaraţi vinovaţi de genocid şi condamnaţi la moarte. Au fost împuşcaţi la baza militară de la Târgovişte. Informaţia a fost difuzată la televiziune, dar populaţia încă avea dubii”, scrie Le Figaro. Ziarul francez aminteşte că în aceeaşi seară autorităţile au decis să difuzeze la televiziune imaginile execuţiei. „Ura faţă de fostul cuplu dictatorial fiind încă foarte vie, autorităţile au decis să-i îngroape pe ascuns, în plină noapte, în Cimitirul Ghencea din Bucureşti. Pe cruci erau trecute nume false”, scrie Le Figaro.
Jurnaliştii francezi mai remarcă faptul că între timp crucile au ajuns să afişeze numele reale şi că mormintele Ceauşeştilor au ajuns loc de pelerinaj. Le Figaro aminteşte şi că testele ADN au arătat că, într-adevăr, cei îngropaţi la Ghencea sunt soţii Ceauşescu.
Dictatorul irakian Saddam Hussein a fost condamnat la moarte la 5 noiembrie 2006, pentru „crime împotriva umanităţii”. Patru zile mai târziu a fost spânzurat într-o cazarmă militară din Bagdad. La puţin timp, imagini cu execuţia au făcut înconjurul lumii, relansând polemicile pe tema pedepsei capitale. Premierul Nouri al-Maliki a cerut deschiderea unei anchete pentru a se afla cine a înregistrat şi difuzat imaginele. Potrivit mai multor surse, ar fi vorba despre un înalt demnitar irakian. Ancheta nu a ajuns încă la o concluzie.
La Razon publică şi o fotografie cu cadvrul liderului bolşevic Leon Troţki, asasinat în 1940 în Mexic, la comanda lui Stalin. Publicaţia spaniolă aminteşte însă şi de un caz care seamănă cu cel al lui ben Laden. În anii '60, Mossadul a reuşit să-l prindă, în Argentina, pe Adolff Eichman, unul dintre puţinii supravieţuitori ai regimului condus de Adolf Hitler. Eichman a fost dus în Israel, unde a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Corpul său a fost ars, susţin autorităţile israeliene, pentru a se evita ca rămăşiţele sale să devină motiv de venerare.
Decoraţii, testament spiritual şi un câine-erou
n) Lupta împotriva terorismului nu se încheie cu succesul operaţiunii „Geronimo”, a declarat ieri secretarul de stat american Hillary Clinton. „Să nu uităm că lupta pentru stoparea Al-Qaeda şi aliaţilor săi nu se opreşte cu o moarte, chiar dacă această moarte constituie un mesaj fără echivoc al hotărârii ferme a comunităţii internaţionale de a se opune terorismului.”
n) Unul dintre membrii comandoului Navy Seal care a efectuat raidul asupra complexului din Abbottabad, în Pakistan, în care a fost ucis Ossama ben Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaeda, este un câine, relatează Fox News în pagina electronică. Acest „câine-erou” este antrenat pentru depistarea explozivilor, precizează postul de televiziune, citând The Sun. Câinele nu a fost încă identificat, dar, potrivit unor speculaţii, este vorba fie despre un Malinois belgian, fie despre un Ciobănesc german, rase utilizate în mod frecvent în raiduri din Afganistan şi Irak.
n) Un ziar kuweitian a publicat ultimul mesaj al lui Ossama ben Laden către copiii şi soţiile sale, transmite Telegraph. El le cere iertare copiilor săi că i-a neglijat, fiind prea ocupat cu Jihadul, şi îşi îndeamnă nevestele să nu se recăsătorească. Documentul are patru pagini şi este datat 14 decembrie 2001, la câteva luni după atacurile Al-Qaeda împotriva Statelor Unite.
n) Membrii comandoului care l-a ucis pe Ossama ben Laden s-au reîntors în Statele Unite, indică surse militare citate de ABC. Ei se află la Andrews Air Force Base, în apropiere de Washington. Postul american CBS transmite că membrii unităţii de elită vor fi decoraţi într-o ceremonie secretă.
• Irina Cristea
Elicopterul ultrasecret, aproape deconspirat
După succesul misiunii „Gerono-nimo”, încheiate cu uciderea lui Ossama ben Laden, analiştii militari americani vorbesc despre existenţa unei noi generaţii de elicoptere de luptă. Numai aşa poate fi explicat felul în care comandoul Navy Seal a putut fi transportat până la ţintă fără a alerta pe nimeni sau a trezi măcar suspiciuni. Un fost oficial din cadrul Departamentului Apărării, Dan Goure, vicepreşedinte al Lexington Institute, a declarat că nu a mai văzut ceva asemănător. „Este o premieră”, a declarat Goure.
„Nu ai fi ştiut că vine direct spre tine. Iar acest lucru este important, pentru că acestea (elicoptere) merg repede şi la altitudine mică, iar dacă nu produc un zgomot care să te prevină că vin spre tine, nu reacţionezi, până când e prea târziu. A făcut, în mod clar, parte din succesul operaţiunii”, a adăugat el. Un fost aviator pentru operaţiuni speciale a declarat, pentru The Army Times, că, în afară de modificările pentru reducerea zgomo-tului, formele, în general, ale epavei – unghiurile ascuţite şi suprafeţele caracteristice, mai degrabă, avioanelor invizibile – constituie o dovadă suplimentară că este vorba despre o variantă modificată de Blackhawk. Un oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului a declarat, pentru ABC News, că Departamentul Apărării nu va comenta „absolut deloc” cu privire la elicopterul distrus.
Vecinii lui ben Laden din Abbottabad au declarat că au auzit elicopterele, în noaptea de duminică spre luni, doar când se aflau deasupra lor. Acoperirea rotoarelor şi designul special al acestora elimină zgomotul elicopterelor în timp ce zboară, a declarat Bill Sweetman, redactorul-şef al publicaţiei Defense Technology International.
Un fost consilier în domeniul luptei contra terorismului, Richard Clarke, consultant ABC News, a de-clarat că după fotografierea părţilor de epavă, SUA au motive de îngrijorare. „Piese din elicopter ar putea fi în drum spre China”, a adăugat el.
• Irina Cristea