x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie de bucurie în Piaţa Tahrir din Cairo, după confirmarea victoriei candidatului Frăţiei Musulmane la Preşedinţie

Explozie de bucurie în Piaţa Tahrir din Cairo, după confirmarea victoriei candidatului Frăţiei Musulmane la Preşedinţie

de Istvan Deak    |    24 Iun 2012   •   16:04
Explozie de bucurie în Piaţa Tahrir din Cairo, după confirmarea victoriei candidatului Frăţiei Musulmane la Preşedinţie

Mii de egipteni s-au adunat in deja celebra Piata Tahrir din Cairo, scena demonstratiilor de anvergura care au dus la inlaturarea de la putere a fostului presedinte egiptean Hosni Mubarak, pentru a-si exprima imensa bucurie la anuntul oficial privind victoria candidatului Fratiei Musulmane, Mohamed Morsi, la Presedintia tarii.
Manifestantii reuniti in aceasta piata scandau, potrivit France Presse, "Allah e Atotputernic!', fluturand drapele si portrete ale candidatului islamist.

Bucuria Hamas
Victoria candidatului Fratiei Musulmane la Presedintia Egiptului este considerata "un moment istoric' pentru Orientul Mijlociu, a declarat pentru AFP Mahmoud Zahar, unul dintre liderii miscarii palestiniene Hamas, din Fasia Gaza.

"Este o noua era pentru Egipt. Este o lovitura petru programul de normalizare a relatiilor si de cooperare in domeniul securitatii cu inamicul israelian', a declarat Zahar. France Presse, care preia declaratiile, reaminteste in acest context faptul ca miscarea islamista palestiniana Hamas, care se afla la putere in Fasia Gaza, este un aliat al Fratiei Musulmane. Imediat dupa anuntarea rezultatelor alegerilor prezidentiale din Egipt, in Fasia Gaza s-au facut auzite strigate de bucurie, claxoane insotite de rafale de arma automata in aer, in timp ce sute de sustinatori ai Hamas se adunau in pietele Palestinei si a Soldatului Necunoscut pentru a-si manifesta satisfactia.

La Rafah, care este punct de frontiera intre Fasia Gaza si Egipt, sute de manifestanti s-au adunat, fluturand drapele egiptene si palestiniene si portrete ale lui Morsi. La randul sau, la Ramallah, in Cisiordania, negociatorul Saeb Erakat i-a transmis felicitari din partea Autoritatii Palestiniene a presedintelui Mahmoud Abbas invingatorului in alegerile prezidentiale egiptene.

Armata saluta
In Egipt, seful Consiliului Suprem al Fortelor Armate (CSFA), care gestioneaza tranzitia in aceasta tara de la plecarea de la putere a lui Hosni Mubarak, l-a felicitat duminica pe Mohamed Morsi pentru victoria in alegeri, a anuntat postul public de televiziune.
Obtinand peste 13 milioane de voturi, spre deosebire de peste 12 milioane ale rivalului sau Ahmad Shafiq, fost premier in timpul regimului lui Hosni Mubarak, Mohamed Morsi devine primul presedinte ales al Egiptului de la caderea regimului Mubarak. Mohamed Morsi, un inginer in varsta de 60 de ani, licentiat al unei universitati americane, devine astfel primul islamist care preia conducerea celei mai populate tari din lumea araba.

Alegerile
Rata de participare la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale egiptene din 16 si 17 iunie a fost de 51 la suta, in crestere fata de primul tur din 23 si 24 mai, cand a fost de 46 la suta.

La anuntul rezultatelor, deceptia era vizibila in tabara lui Shafiq, care nu a incetat sa proclame victoria candidatului sau pe baza rezultatelor provizorii in ultimele zile. Mai multe dintre sustinatoarele sale au tipat, altele au plans, in timp ce barbatii si-au luat capul in maini, a constatat o jurnalista a AFP. Responsabilul de comunicare in campania lui Shafiq, Ahmad Baraka, a refuzat sa comenteze aceasta infrangere.

Retea de militanti
Liderul Partidului Justitie si Libertate (PLJ), vitrina politica a Fratiei Musulmane, Morsi a beneficiat in timpul campaniei de sustinerea unei imense retele de militanti ai Fratiei, cea mai importanta si cel mai bine organizata dintre fortele politice ale tarii in afara de Armata.

Desi dispune de legitimitate populara, viitorul presedinte va avea totusi o marja de manevra foarte redusa in fata Consiliului militar aflat la comanda tarii. Armata a recuperat puterea legislativa dupa dizolvarea, la jumatatea lui iunie, a Adunarii, controlata de islamisti, in urma unei hotarari care declara ilegal modul de scrutin.
Armata a promis sa predea inainte de 30 iunie puterea executiva noului sef al statului ales in urma alegerilor prezidentiale.

×