x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie la centrala nucleară din Flamanville

Explozie la centrala nucleară din Flamanville

09 Feb 2017   •   14:06
Explozie la centrala nucleară din Flamanville

O explozie a avut loc joi, în jurul orei locale 10:10 (09:00 GMT), la centrala nucleară din Flamanville (nordul Franţei), "în afara zonei nucleare", potrivit publicaţiei locale Ouest-France.fr. "Nu există niciun fel de risc nuclear", asigură autorităţile, insistând asupra "absenţei oricărui risc nuclear", relatează AFP. 

Serviciile de securitate de la mai multe centre de urgenţă din departamentul Manche au fost mobilzate la locul incidentului. 

Explozia s-a produs în sala maşinilor de la centrala nucleară din Flamanville (Manche). 

Potrivit primelor informaţii, ar putea exista răniţi. Planul de intervenţie specială (PPI) nu a fost declanşat pentru că nu există niciun fel de risc nuclear, potrivit Prefecturii. 

Cinci persoane "s-au intoxicat uşor", dar niciuna nu este grav rănită, a precizat ulterior pentru AFP Olivier Marmion, oficial de la Prefectură. Unul dintre cele două reactoare ale centralei nucleare a fost oprit. 

Potrivit pompierilor, o explozie şi un incendiu au fost semnalate în centrul centralei, în afara zonei nucleare. 

Jacques Lepetit, primarul din Les Pieux, o comună riverană Flamanville, nu s-a referit la vreo explozie, ci doar la "degajare de fum". Vicepreşedintele Comisiei locale de informare din Flamanville, care furnizează informaţii cu privire la orice eveniment produs la centrală, s-a întâlnit cu directorul acesteia după incident. "Degajarea de fum este supravegheată, operaţiunile sunt sub control", a spus acesta, potrivit portalului 20minutes. AGERPRES

×