O explozie la conducta de gaze Razdelinaia Ismail, în Republica Moldova, s-a produs duminică dimineaţă, în zona satelor Opaci şi Săiţi, determinând întreruperea alimentării în 34 de localităţi din raioanele Căuşeni şi Ştefan-Vodă, potrivit companiei Moldovagaz, citată de portalul Ştirea Zilei, a relatat Mediafax.
Potrivit agenţiei ruse Itar-Tass, conducta alimentează regiunea Balcanilor cu gaze ruseşti, însă livrările nu sunt afectate. Conform Departamentului pentru situaţii de urgenţă al Ministerului de Interne, citat de RIA Novosti, în urma exploziei nu s-au înregistrat victime.
Lucrările de reparare a gazoductului avariat vor fi finalizate miercuri, iar până la 15 noiembrie va fi reluată livrarea gazelor naturale către toţi consumatorii, a precizat Moldovagaz. Tranzitul gazelor spre regiunea Balcanilor nu a fost afectat, datorită schimbării schemei de transportare şi majorării presiunii pe gazoductul magistral Şebelinca-Dnepropetrovsk-Krivoi Rog-Ismail. Preşedintele Moldovagaz, Alexandr Gusev, a declarat că uzura conductei sau o sudură deficientă ar putea fi cauza exploziei.
Este a doua explozie produsă anul acesta la conducta care alimentează regiunea Balcanilor cu gaze ruseşti, prima având loc în regiunea Transnistria la 1 aprilie. (M.F.M.)