x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EXTERNE - Stirile zilei

EXTERNE - Stirile zilei

22 Apr 2004   •   00:00

Palatele tarilor, de vanzare

Palatele aristocratiei ruse din Sankt Petersburg, monumente istorice si arhitectonice exceptionale, sunt acum devastate de trecerea nemiloasa a secolelor. Autoritatile ruse au gasit totusi o solutie pentru ele, fara a fi nevoite sa investeasca nici o rubla: privatizarea. Desi proiectul este contestat de expertii in patrimoniu, in curand bijuterii precum Palatul de iarna al tarilor, in prezent binecunoscutul Muzeu Ermitage (foto), sau Palatul Petrhof, resedinta favorita a lui Petru cel Mare, ar putea incapea pe mainile unor proprietari particulari. (Ana Ilie)

Captura de imigranti est-europeni

Politia britanica din Merseyside a inceput interogarea a 23 de imigranti ilegali provenind din estul Europei, suspectati ca ar lucra pentru sefii Mafiei. Barbatii si femeile, in varsta de peste 20 de ani, ar fi intrat in Marea Britanie folosind pasapoarte false si s-ar fi angajat in agricultura, in slujba unor lideri de grupari mafiote. Politistii ii considera pe cei 23 de imigranti ilegali ca fiind victimele unor raufacatori care se imbogatesc de pe urma muncii lor. (Ana Ilie)

Saddam are sapte judecatori

Judecata fostului lider irakian Saddam Hussein se apropie tot mai mult, dupa numirea unui tribunal de judecatori si procurori, cu un buget de 75 de milioane de dolari numai pentru primul an. Saddam va fi adus in instanta in fata directorului general al tribunalului, Salem Chalabi, nepotul lui Ahmad Chalabi, seful Congresului National Irakian. Salem Chalabi este scolit in Statele Unite si va fi ajutat de alti sapte judecatori. Saddam va fi aparat de controversatul avocat francez Jacques Verges. (Ana Ilie)

Explozia unei masini-capcana

O masina-capcana a explodat ieri in fata cartierului general al fortelor de securitate din capitala Arabiei Saudite, Ryad, omorand si ranind mai multe persoane. Explozia s-a produs dupa-amiaza, in fata unei cladiri cu sapte etaje care apartinea cartierului general al fortelor de securitate saudite, aflata in centrul Capitalei. Politia tocmai anuntase, cu cateva zile inainte, capturarea a nu mai putin de cinci masini-capcana, care trebuiau sa explodeze in regat. (Ana Ilie)

×
Subiecte în articol: externe