x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Facebook închide paginile a două grupuri neofasciste din Italia

Facebook închide paginile a două grupuri neofasciste din Italia

10 Sep 2019   •   15:35
Facebook închide paginile a două grupuri neofasciste din Italia

Reţeaua socială americană Facebook a închis paginile a două grupuscule de extremă dreapta neofasciste italiene, CasaPound şi Forza Nuova, precum şi cele ale liderilor lor, acuzaţi de propagarea urii, informează marţi AFP.

"Oamenii şi organizaţiile care propagă ura sau îi atacă pe alţii pe motivul a ceea ce sunt ei nu-şi au locul pe Facebook şi Instagram", a anunţat reţeaua socială americană într-un comunicat. "Conturile pe care noi le-am închis încălcau" această politică a Facebook, care interzice folosirea reţelei sociale celor angajaţi în campanii ale urii, potrivit aceleiaşi surse.

Facebook nu a precizat care erau paginile închise, însă persoanele vizate au reacţionat. Liderii celor două formaţiuni în discuţie au protestat împotriva acestei măsuri, "o flegmă în faţa democraţiei", potrivit lui Simone Di Stefano, liderul CasaPound, "un act de reprimare a gândirii", potrivit lui Roberto Fiore, liderul Forza Nuova.

CasaPound şi Forza Nuova sunt două grupuscule neofasciste care organizează adesea manifestaţii, uneori violente, împotriva migranţilor sau refugiaţilor în Italia, provocând confruntări cu forţele de ordine.

Pagina principală a site-ului Forza Nuova are drept slogan "Italia pentru italieni" şi cere în special "interdicţia de intrare" pe teritoriul naţional a "tuturor non-europenilor" care n-ar avea un motiv viabil să vină în Italia sau o viză în regulă.

Potrivit mai multor martori oculari şi unor fotografii, militanţi şi responsabili ai celor două organizaţii au participat luni la o manifestaţie la îndemnul partidului de extremă dreapta Fraţii Italiei (neofascist) în faţa clădirii Parlamentului, în timpul unui discurs al premierului Giuseppe Conte. Sloganuri precum "Duce, Duce" - supranumele dictatorului Benito Mussolini - s-au făcut auzite şi mai mulţi manifestanţi au făcut salutul fascist.

Numeroşi responsabili ai stângii italiene şi-au exprimat satisfacţia pe Facebook în legătură cu această decizie a reţelei de socializare de a închide acele pagini.

Luni, şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, le-a cerut cetăţenilor şi clasei politice să adopte un ton mai moderat şi "mai multă sobrietate în mod concret pe reţelele sociale", în discursul său în faţa parlamentarilor, înainte de un vot de încredere.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: facebook