x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Făcut de râs, dar nepedepsit. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman scapă, din interes

Făcut de râs, dar nepedepsit. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman scapă, din interes

de Şerban Mihăilă    |    01 Mar 2021   •   07:30
Făcut de râs, dar nepedepsit. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman scapă, din interes
Sursa foto: Agerpres

Mult anunțata inițiativă a noului șef al Casei Albe de a repune drepturile omului în centrul politicii externe americane s-a izbit încă din prima sa zi de zidul dur al intereselor politice concrete ale unei superputeri de talia SUA. Administrația Biden a sancționat 76 de cetățeni saudiți în legătură cu asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, editorialist la „The Washington Post”, dar nu și pe prințul moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, deși un raport al serviciilor secrete americane a dezvăluit că acesta a dat undă verde masacrului comis în 2018, la consulatul din Istanbul al regatului. 

 

După cum a promis, noul șef al Casei Albe a respectat o solicitare legislativă a Congresului, ignorată de predecesorul său, Donald Trump, dând publicității conținutul unui raport al serviciilor americane de informații, care arată că Mohammed bin Salman a aprobat uciderea lui Khashoggi. Șapte dintre cei 15 membri ai echipei de comando care l-a asasinat pe jurnalistul saudit, rezident american și mare critic al familiei regale din Riad, erau gărzi de corp ale prințului. Ei făceau parte din Forţa de Intervenţie Rapidă, prezentată în acest document drept unitate de elită a Gărzii Regale, însărcinată cu protecţia prinţului. Această unitate „răspunde doar” la ordinele lui Mohammed bin Salman, poreclit și MBS, „şi a participat direct la operaţiuni anterioare împotriva unor disidenţi, în regat şi în străinătate”, susține raportul, citat de agențiile internaționale de presă. Deși a fost nominalizat, primind o grea lovitură de imagine, prințul moștenitor a scăpat basma curată și nu a fost inclus pe lista celor 76 de saudiți sancționați potrivit noii „interdicții Khashoggi”, anunțată vineri de șeful diplomației americane, Antony Blinken, care impune restricții de viză cetățenilor străini „ce desfășoară activități extrateritoriale grave contra disidenților, inclusiv celor ce suprimă, hărțuiesc, supraveghează, amenință sau fac rău jurnaliștilor, activiștilor sau altor persoane percepute drept disidenți pentru activitatea lor.” De altfel, utilizarea acestei legislații ar putea duce ușor la numeroase expulzări de diplomați și de agenți secreți nu doar din Arabia Saudită, ci și din alte regimuri, precum China, implicați în intimidarea cetățenilor chinezi și a americanilor de origine chineză care trăiesc în SUA, remarcă „The Guardian”.

 

Biden lovește în apropiații prințului

În cazul de față, interdicția este un răspuns general la o crimă concretă, în care „eminența cenușie” scapă nepedepsită, cu toate că numele său a fost menționat. Administrația Biden a anunțat, în schimb, sancțiuni financiare contra unor oficiali saudiți implicați în asasinarea lui Khashoggi, inclusiv împotriva fostului număr doi al serviciilor de informații ale Arabiei Saudite, Ahmad Asiri, dar și membrilor Forţei de Intervenţie Rapidă de la Riad, patronată de prințul moștenitor. Generalul Asiri, un militar influent, apropiat de MBS, fusese pus sub acuzare, dar achitat de justiţia saudită. Justiţia turcă îl acuză, la rândul său, că este unul dintre cei care au ordonat uciderea jurnalistului saudit în octombrie 2018, în consulatul ţării sale, la Istanbul. Asiri nu fusese sancționat de administrația Trump. La rândul ei, Forţa de Intervenţie Rapidă era supervizată de Saud al-Qahtani, fost consilier apropiat al lui MBS la curtea regală, de asemenea inculpat de justiţia din Turcia ca instigator al asasinatului, dar împotriva căruia instanţele saudite nu au reţinut nicio acuzaţie. Și Saud al-Qahtani a primit interdicția de a intra pe teritoriul american. Cinci dintre ucigașii lui Khashoggi fuseseră iertați, în septembrie 2020, de la pedeapsa cu moartea, de către un tribunal din Arabia Saudită, la capătul unui proces considerat de opinia publică internațională o „parodie”. Atât ancheta autorităților, cât și derularea procesului par să fi avut un singur obiectiv: mușamalizarea rolului jucat de moștenitorul tronului saudit, considerat de mulți „artizanul” masacrului. Înaintea asasinatului, prințul se străduise din greu să-și construiască imaginea de inițiator al Arabiei Saudite aşa-zis moderne, care permite femeilor să urce la volanul unei maşini şi oamenilor să se ducă din nou la cinema. Unda de simpatie câștigată după o serie de reforme sociale avea să dispară însă rapid, în urma morții lui Khashoggi, atunci când a devenit extrem de clar că în spatele acestei politici de cosmetizare se ascunde o linie dură, brutală şi autoritaristă. În același timp, Trump a evitat să-l învinovățească pe MBS, dând de înțeles că la mijloc ar fi miliarde de dolari din vânzările de arme americane către Arabia Saudită, care, altfel, ar ajunge în mâinile Rusiei sau Chinei. De altfel, Trump stabilise o legătură directă extrem de apropiată cu prințul moștenitor și transformase Arabia Saudită în centrul de greutate al strategiei americane în Orientul Mijlociu.

 

Schimbare de macaz și nu prea

Biden a semnalat deja o schimbare a atitudinii SUA față de Riad. Administrația sa a anunțat că intenționează să „recalibreze” relația cu Arabia Saudită, iar președintele american va comunica de acum înainte doar cu regele Salman, ignorându-l pe MBS, conducătorul de facto al regatului. Mai mult, Biden a oprit vânzările de armament ofensiv către saudiți, în încercarea declarată de a pune punct  războiului și uciderii de civili în Yemen, în urma conflictului militar la care participă o coaliție condusă de Riad. Cu toate acestea, în dorința de a justifica lipsa sancțiunilor contra lui MBS, Antony Blinken a declarat, vineri, că SUA nu doresc o „ruptură” de Arabia Saudită, stat mult prea important pentru interesele strategice americane în regiune, unde amenințarea Iranului, principalul adversar la saudiților, devine tot mai mare. „Relaţia cu Arabia Saudită este importantă, avem interese reciproce importante. Rămânem hotărâţi să apărăm regatul”, a spus el, răspunzându-le, indirect, congresmenilor care au criticat vehement lipsa unei pedepse americane contra lui MBS. Aceștia consideră că prințul tocmai a fost absolvit de uciderea lui Khashoggi și de către noua administrație de la Washington.  

CITAT

Relația cu Arabia Saudită depășește problemele dintre persoane!

Antony Blinken, secretar de Stat al SUA

 

×