Crearea unei comisii de anchetă pentru a evalua "ameninţarea unor false pandemii" la adresa omenirii, a fost cerută de către unii parlamentari europeni.
Parlamentarul socialist german Wolfgang Wodarg, de formaţie epidemiolog şi foarte critic la adresa tratamentului împotriva virusului A/H1N1, despre care spune că a fost calificat în mod fals, "sub presiunea laboratoarelor", ca fiind pandemie, a informat că o măsură în acest sens va fi discutată la sfârşitul acestei luni. Wodarg vrea ca organizaţia Consiliului Europei să le ceară membrilor săi să facă "anchete privind consecinţele declanşării pandemiei şi abordarea acesteia la nivelurile naţional şi european", precum şi de a afla cum şi pe ca baze ştiinţifice Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a "decretat" că este vorba despre o pandemie în cazul virusului noii gripe. Parlamentari din Consiliul Europei vor o anchet" în legãturã cu gripa cu virus A/H1N1, informează AFP.VACCINURI NETESTATE SUFICIENT
Adunarea parlamentară(APCE), reunită în sesiune în perioada 25-29 ianuarie, urmează să includă tema pandemiei în programul sesiunii sale, iar comisia sa pentru probleme sociale şi de sănătate a mai invitat şi OMS, precum şi laboratoarele farmaceutice la o dezbatere cu uşile închise tot în aceeaşi perioadă. Parlamentarul german susţine că firmele farmaceutice "au influenţat oamenii de ştiinţă şi autorităţile de sănătate publică, pentru ca aceştia să alerteze guvernele în legătură cu o pandemie".
Wodarg adaugă că într-un text semnat de parlamentari din zece ţări, se arată că laboratoarele "au incitat la risipirea de resurse destinate îngrijirilor medicale, în favoarea strategiilor de vaccinare ineficiente (...) care expun inutil milioane de persoane sănătoase riscului de efecte secundare necunoscute ale unor vaccinuri care nu au fost testate suficient".
Această acuzaţie împotriva laboratoarelor ar urma să fie supusă la sfârşitul dezbaterii unui vot al APCE.