x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fauci: SUA au depășit faza pandemiei COVID-19

Fauci: SUA au depășit faza pandemiei COVID-19

27 Apr 2022   •   23:00
Fauci: SUA au depășit faza pandemiei COVID-19

Statele Unite au depășit faza de pandemie de COVID-19, a declarat dr. Anthony Fauci, consilierul medical principal al președintelui Joe Biden și directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, citat de CNN.

„Cu siguranță, în acest moment, în această țară, am ieșit din faza de pandemie. (...) Ne aflăm la un nivel scăzut în acest moment. Așadar, dacă vă întrebați dacă am ieșit din faza de pandemie în această țară? Da, am ieșit", a declarat Fauci, marți într-o emisiune televizată.

Cazurile de COVID-19 în SUA au scăzut mult în ultimele două luni, pe măsură ce valul Omicron s-a retras.

Cu toate acestea, cazurile zilnice sunt încă de două ori mai mari decât au fost în cea mai mare parte a verii trecute. Cazurile noi sunt din nou în creștere în majoritatea statelor, iar spitalizările au început să crească și ele în ultima săptămână.

Esre adevărat că mai puțini oameni mor din cauza COVID-19 acum decât în cea mai mare parte a pandemiei, dar cu peste 400 de decese pe zi, ultimele două luni de COVID-19 au făcut mai multe decese decât majoritatea sezoanelor recente de gripă.

Fauci a declarat că, deși coronavirusul nu va fi eradicat, nivelul virusului în societate ar putea fi menținut la un nivel foarte scăzut dacă oamenii sunt vaccinați eventual în fiecare an.

În prezent, oficialii locali din domeniul sănătății de pe teritoriul Statelor Unite încă depun eforturi pentru ca mai multe persoane să fie vaccinate împotriva COVID-19.

De asemenea, situația COVID-19 din Statele Unite nu reflectă neapărat ceea ce se întâmplă în restul lumii, a precizat Fauci.

„Pandemie înseamnă o infecție larg răspândită, în întreaga lume, care se răspândește rapid printre oameni. Așadar, dacă vă uitați la situația globală, nu există nicio îndoială că această pandemie este încă în curs de desfășurare”, a precizat Fauci.

 

(sursa: Mediafax)

×