Biroul Federal de Investigaţii (FBI) i-a atenţionat pe colecţionarii de antichităţi să fie vigilenţi atunci când achiziţionează produse provenind din Orientul Mijlociu, precizând că există dovezi potrivit cărora colecţionarilor le-au fost oferite recent artefacte jefuite recent în Irak şi Siria de luptătorii grupării Statul Islamic (SI), transmite Reuters.
'Sustragerea de artefacte din Irak şi Siria şi vânzarea lor pe piaţa neagră a devenit o sursă de finanţare pentru militanţii jihadişti şi există temeri în creştere că aceste produse sunt vândute pe piaţa occidentală', a menţionat FBI într-un comunicat de presă.
'Dispunem în prezent de informaţii credibile conform cărora unor cetăţeni ai SUA li s-au oferit produse culturale care au fost sustrase recent din Siria şi Irak', a explicat Bonnie Magness-Gardiner, şefă a programului FBI de combatere a furtului de produse de artă.
Magness-Gardiner le-a cerut colecţionarilor şi cumpărătorilor să verifice atent documentele de import şi provenienţa artefactelor achiziţionate.
'Ceea ce încercăm să spunem este că nu trebuie să permiteţi ca aceste piese cu potenţial de susţinere a terorismului să fie parte a tranzacţiilor', a adăugat reprezentanta FBI.
Jihadiştii SI au distrus situri arheologice extrem de valoroase în nordul Irakului şi în Siria, susţinând că monumentele şi templele preislamice reprezintă idolatrie.
Marţi, organizaţia Statul Islamic a postat în mediul online imagini care atestă distrugerea templului Baal Shamin din oraşul antic sirian Palmira, act calificat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) drept o crimă de război.