x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Femeie eliberată din închisoare pentru a putea să-şi vadă copiii

Femeie eliberată din închisoare pentru a putea să-şi vadă copiii

27 Iun 2018   •   12:09
Femeie eliberată din închisoare pentru a putea să-şi vadă copiii
Sursa foto: Facebook

O femeie de afaceri, care şi-a atacat soţul cu un cuţit, a fost achitată la recurs pentru a putea să-şi vadă copiii, după ce un judecător a decis că agresoare a fost supusă unui stres imens, scrie The Sun.

Nasreen Alexandra Knight l-a atacat pe Julian Knight cu un cuţit, i-a spart ochelarii, l-a lovit şi i-a distrus maşina, după ce a aflat că acesta are o relaţie cu o fostă prietenă de-ale ei, Erika Hillyer.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a ameninţat că o va ucide pe actuala parteneră a soţului ei, care a fost nevoită să se ascundă după ce Knight a apărut beată la ferma de 1 milion de lire a soţului ei, în Lincolnshire. Aceasta era înarmată cu un cuţit când a venit să o caute pe Erika.

Knight, mamă a patru copii, a fost condamnată la 15 luni de închisoare cu executare de Tribunalul din Lincolnshire, în luna martie. Aceasta a pledat vinovată la toate capetele de acuzare.

Cu toate acestea, Curtea de Apel din Londra i-a redus sentinţa cu nouă luni, după ce a auzit că nu şi-a mai văzut copiii de când a fost arestată. Astfel că Nasreen este acum liberă.

“Nu a mai fost în contact cu copiii ei de când a fost încarcerată. Acest lucru nu a fost facilitat de tatăl copiilor. Copiilor nu le este permis să-şi viziteze sau să vorbească cu ea.“, a spus avocata femeii, Emma Goodall.

“Aceste infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile unor probleme maritale grave care cel mai probabil au fost foarte stresante. Stresul a fost imens şi se poate spune despre comportamentul ei că a fost ieşit din comun. Ea a recunoscut că a greşit. A fost lipsită de orice contact cu copiii ei cât a stat în închisoare. Impactul asupra copiilor este un factor. A făcut tot ce este posibil pentru reabilitare în condiţiile date. A recunoscut că mariajul ei s-a terminat şi că trebuie să-şi aranjeze viaţa în funcţie de noile circumstanţe  în libertate.”, a spus judecătorul care a eliberat-o pe Nasreen.

 

×