x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FENOMEN RAR în Estonia! "Aşa ceva s-a mai întâmplat pe aceeaşi dată, în urmă cu 32 de ani" (VIDEO)

FENOMEN RAR în Estonia! "Aşa ceva s-a mai întâmplat pe aceeaşi dată, în urmă cu 32 de ani" (VIDEO)

18 Iun 2014   •   12:02
FENOMEN RAR în Estonia! "Aşa ceva s-a mai întâmplat pe aceeaşi dată, în urmă cu 32 de ani" (VIDEO)

Ieri, la mijloc de iunie, în Estonia a nins! Fenomenul nu s-a mai înregistrat de 32 de ani în această perioadă a anului, relatează AFP, citată de Agerpres. "Ultima dată când a nins în iunie era exact acum 32 de ani, pe aceeaşi dată, 17 iunie, în 1982", a declarat Helve Meitern, de la serviciul meteo din Estonia.

"Acum, temperatura nocturnă a scăzut sub zero grade Celsius", a mai spus Meitern, care a precizat că acest tip de anomalie ar putea fi din cauza schimbărilor climatice.

Valul de frig a venit după temperaturi ridicate în luna mai, când s-au atins 30 grade Celsius, media lunară fiind de obicei între 18 şi 20 de grade Celsius. Cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată în Estonia, ţară situată la 59 de grade latitudine nordică, a fost în luna august 1992, când s-au înregistrat 35,6 grade Celsius.

×
Subiecte în articol: fenomen rar estonia ninsoare zăpadă