Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jose Ricardo Rosa Maciel, un brazilian care a achiziţionat acum mai mulţi ani o fermă, a descoperit printre vechiturile rămase de la foştii proprietari o fotografie care l-a lăsat perplex.
Imaginea înfăţişează o echipă de fotbal, probabil din anii '30, pozând lângă un steag cu o svastică mare în centru. Maciel a rămas şi mai nedumerit când porcii pe care îi creştea au făcut o spărtură în zidul cocinii, evadând. Când a vrut să repare cocina, Maciel a descoperit că în interiorul cărămizilor din care aceasta era făcută erau ştanţate alte svastici.
Pentru a lămuri misterul, Maciel a apelat la istoricul Sidney Aguilar Filho, care a cercetat istoria fermei. Proprietatea a fost deţinută înainte de al Doilea Război Mondial de familia de industriaşi Rocha Mirandas, din Rio de Janeiro.
Trei dintre membrii familiei, Renato Rocha Mirandas şi cei doi fii ai săi, Otavio şi Osvaldo făceau parte din organizaţia de extremă dreaptă Acao Integralista Brasileira, care avea afinităţi cu naziştii din Germania.
La ferma Cruzeiro do Sul aveau loc frecvent adunări ale membrilor Acao Integralista Brasileira, însă acest loc era renumit şi pentru altceva - găzduia orfani.
"Cincizeci de băieţi în jur de 10 ani au fost luaţi din orfelinatele din Rio de Janeiro şi aduşi aici. Au fost luaţi în trei valuri. Primul grup, format din 10 băieţi, a venit în 1933", spune Filho.
Osvaldo Rocha Miranda a obţinut de la autorităţi titlul de tutore pentru cei 50 de orfani. Unul dintre aceştia, Aloysio da Silva, care are acum 90 de ani, spune că ferma era de fapt un lagăr de muncă.
"Şi-a trimis şoferul care ne-a aşezat în rând. Osvaldo ridica bastonul la noi şi zicea: Pe ăsta îl puneţi aici, pe ăstalalt dincolo. Din 20 de băieţi au luat 10", îşi amintelşte da Silva.
"Ne-a promis marea cu sarea. Ne-a zis că o să jucăm fotbal, că o să călărim. Dar n-a fost aşa. Ne-a păcălit", spune bătrânul. În schimb, băieţii au fost puşi la muncă.
Cărămizile din care fusese construită cocina
Orfanii erau bătuţi frecvent cu o "palmatoria", un fel de plici de lemn. Copiii nu erau strigaţi pe nume, în schimb au primit fiecare câte un număr. Aloysio da Silva a fost numărul 23. Acesta îşi aminteşte că băieţii erau păziţi de doi câini.
"Pe unul îl chema Otravă, era mascul. Pe femelă o chema Încredere. Nu vreau să mai vorbesc despre asta", spune da Silva.
Argemiro dos Santos este alt orfan care a ajuns la fermă. Acum are 89 de ani.
"Nu le plăceau deloc negrii. Pedepsele mergeau de la a ne ţine flămânzi până la a ne bate cu palmatoria. Durea foarte rău. De obicei primeam două lovituri. Cinci lovituri era maximum, pentru că nu se putea îndura mai mult", spune dos Santos.
"Erau fotografii cu Hitler peste tot şi eram obligaţi să le salutăm. Nu înţelegeam de ce", spune bătrânul. Svasticile erau un simbol des întâlnit la fermă. Până şi vitele erau marcate cu o svastică.
Maurice Rocha Miranda, strănepotul foştilor proprietari, spune însă că acuzaţiile sunt exagerate. Acesta a declarat că strămoşii lui au renunţat la vederile naziste înainte de Cel de-al Doilea Război mondial şi că niciun orfan nu a fost bătut la fermă.
Totuşi, da Silva şi dos Santos, care nu s-au mai văzut de când erau copii, povestesc aceleaşi lucruri.
Dos Santos spune că singura promisiune de care Osvaldo s-a ţinut a fost fotbalul. Copiii mai buni au fost selectaţi şi au format o echipă care juca într-un campionat local cu fotbalişti de la alte ferme.
"Eram foarte buni", spune dos Santos. Bărbatul spune că după patru ani la fermă a evadat.
"Într-o noapte au uitat poarta deschisă. În aceeaşi noapte am fugit de-acolo. Nu m-a văzut nimeni".
Dos Santos s-a întors în Rio de Janeiro, acum având 14 ani. O perioadă a dormit pe străzi şi a vândut ziare ca să facă rost de bani.
În 1942, când Brazilia a declarat război Germaniei naziste, dos Santos s-a angajat în armată ca picolo şi a lucrat pe un vapor de război.
Dos Santos spune că n-a fost vorba de o răzbunare pentru ceea ce pătimise la fermă.
"Am făcut doar ceea ce Brazilia îmi cerea să fac. Nu simţeam ură faţă de Hitler, tot nu ştiam cine este".
În prezent dos Santos e poreclit "marinarul" pentru perioada petrecută pe vapor, în război. În anii '40, însă, dos Santos a fost o vedetă locală, fiind mijlocaş pentru echipele de fotbal Fluminense, Botafogo şi Vasco da Gama.
"Pe atunci nu existau fotbalişti profesionişti, însă. Eram în continuare vânzători de ziare sau lustragii de pantofi", mai spune bătrânul.
Acum duce o viaţă liniştită, însă amintirile din copilărie încă îl mai chinuiesc.
"Nimeni nu a fost fericit de când s-a născut şi până a murit. Tuturor ni s-a întâmplat ceva rău în viaţă", spune dos Santos.
