x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fetiţa ucisă în atacul armat din Arizona, înmormântată azi la Tucson

Fetiţa ucisă în atacul armat din Arizona, înmormântată azi la Tucson

14 Ian 2011   •   13:51

Fetiţa este cea mai tânără dintre cele şase persoane ucise în atacul care a avut loc sâmbătă în timpul unei reuniuni politice, când au fost rănite de asemenea alte 14 persoane, printre care membra Camerei Reprezentanţilor, Gabrielle Giffords.

Funeraliile fetiţei au avut loc la biserica catolică Sainte Elizabeth Ann Seton. Ceremonia "a fost foarte frumoasă. Tatăl ei a spus lucruri minunate", a afirmat Jodie Kirk, o adolescentă care a asistat la slujbă. Christina era un copil "care ştia ce vroia, (un copil) simpatic". "Era un copil precum ceilalţi, care răspândea bucurie în lume", a adăugat ea.

În mulţimea îmbrăcată în alb, conform dorinţei familiei, unii se ţineau de mână, alţii ţineau trandafiri galbeni, roşii sau galbeni. Drapelele americane fluturau, iar unele persoane purtau cămăşi decorate cu steagul înstelat.

Christina-Taylor Green s-a născut la 11 septembrie 2001. Un drapel american de şase metri pe nouă, deteriorat în momentul atentatelor comise în acea zi la World Trade Center, în New York, a fost întins între două camioane de pompieri, în afara bisericii. Familia fetiţei a trecut pe sub acest drapel, înainte de a intra în biserică.

Miercuri seară, preşedintele american Barack Obama a adus un omagiu victimelor atacului din Arizona şi în special fetiţei în vârstă de nouă ani ucise în incident, pledând pentru o Americă unită şi în care dezbaterea publică să fie "mai cumpătată",

"În Christine, vedem toţi copiii noştri. Atât de curioşi, de plini de încredere, atât de energici şi plini de magie", a declarat el.

În faţa a 27.000 de persoane reunite într-o clădire a Universităţii din Arizona, situată în Tucson, şi pe un stadion învecinat, Obama a încercat să aplaneze polemica privind violenţa dezbaterii politice în Statele Unite, care s-a intensificat după incidentul de sâmbătă.

"Numai un discurs public mai cumpătat şi onest poate să ne ajute să facem faţă dificultăţilor, ca ţară, într-un mod care va face (victimele) mândre", a declarat el, "cu inima zdrobită" de soarta celor şase morţi şi 14 răniţi în atacul de sâmbătă din Tucson.

Joi seară, Casa Albă a difuzat o scrisoare deschisă, scrisă, fapt rar, de Prima Doamnă, Michelle Obama, şi adresată tuturor părinţilor. Ea îi invită pe americani să "inculce toleranţa" în copiii lor.

"Putem să le explicăm (copiilor) că, deşi nu suntem de acord cu aleşii noştri, cei care decid să se lanseze în politică fac acest lucru pentru că îşi iubesc ţara şi vor să o servească", scrie Obama.

Gabrielle Giffords, al cărei creier a fost traversat dintr-o parte în alta de un glonţ şi care rămâne spitalizată la terapie intensivă, îşi mişcă braţele şi picioarele atunci când i se cere, au anunţat medicii, vorbind despre "un mare salt înainte" către însănătoşirea sa.

×