x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiica lui Kennedy vine în România

Fiica lui Kennedy vine în România

de Sînziana Stancu    |    19 Dec 2008   •   00:00

Fiica lui Robert F. Kennedy, Kerry Kennedy, va veni în ţara noastră anul viitor pentru a-şi promova o carte.



Volumul "Să spui adevărul puterii. Apărători ai drepturilor omului care transformă lumea" va fi lansat de Curtea Veche, au informat reprezentanţi ai editurii, citaţi de Mediafax. Lansarea va avea loc în luna martie şi figurează printre cele mai importante proiecte în anul viitor ale editurii.

CUNOSCUŢI ŞI NECUNOSCUŢI
Cartea cuprinde interviuri cu 51 de personalităţi din aproape 40 de ţări, între care se numără Baltasar Garzon, din Spania, Vaclav Havel, din Republica Cehă, laureaţi ai Premiului Nobel, ca Dalai Lama, arhiepiscopul Desmond Tutu, Elie Wiesel, dar şi nume necunoscute în afara graniţelor lor natale, cum ar fi Wangari Maathai, din Kenya, Juliana Dogbazi, din Ghana, Marina Pisklakova, din Rusia, Gabor Gombos, din Ungaria, Asma Jahangir şi sora ei, Hina Jilani, din Pakistan. Ilustraţia cărţii îi aparţine lui Eddie Adams, câştigător al Premiului Pulitzer. Cartea lui Kerry Kennedy face parte dintr-un proiect mai amplu al fundaţiei înfiinţate în memoria tatălui său, Robert F. Kennedy, pentru a continua activitatea acestuia după moartea sa în 1968.

×
Subiecte în articol: externe