x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Fiica lui Sarah Palin, ameninţată cu moartea

Fiica lui Sarah Palin, ameninţată cu moartea

Publicat la 24 Noi 2010 09:47 Modificat la 24 Noi 2010 09:47
Fiica lui Sarah Palin, ameninţată cu moartea
Bristol Palin, fiica liderului ultraconservator republican Sarah Palin, a primit ameninţări cu moartea, în condiţiile în care urma să participe marţi seara la finala Dancing with the Stars, un concurs de dans difuzat de postul de televiziune ABC.

Site-ul TMZ a anunţat că securitatea lui Bristol Palin şi a partenerului ei de dans, Mark Ballas, a fost revizuită, după ce fiicei fostului guvernator al statului Alaska i-au fost adresate ameninţări cu moartea.

Oficiali ai emisiunii l-au somat pe Ballas să nu mai posteze mesaje pe contul său de Twitter, deoarece acest lucru ar intensifica fanatismul unora.

Tot potrivit site-ului TMZ, citat de Mediafax, o scrisoare timisă săptămâna trecută lui Bristol Palin conţinea o pudră albă. În urma analizelor, această substanţă s-a dovedit a fi talc.

"Toată lumea este agitată. Este doar un concurs de dans, dar a devenit o nebunie", a declarat o sursă neidentificată pentru TMZ.

"Nu facem niciun comentariu asupra acestei poveşti", a declarat o purtătoare de cuvânt a emisiunii, a cărei finală urma să aibă loc marţi, ziua în care apare noua carte a lui Sarah Palin, "America by Heart: Reflections on Family, Faith and Flag".

Palin, care nu a spus în mod clar dacă intenţionează să candideze pentru obţinerea învestiturii republicane în alegerile prezidenţiale din 2012, a început, în aceeaşi zi, un turneu în Statele Unite, pentru promovarea cărţii sale.

×