Filipine: 11 persoane au decedat și peste 300 au fost spitalizate din cauza vinului din nucă de cocos
Cel puţin 11 persoane au decedat şi peste 300 au fost spitalizate după ce au consumat vin din nucă de cocos în Filipine, printre victime aflându-se şi persoane care participau la o petrecere de Crăciun, au precizat autorităţile locale şi sanitare.
Cazurile de intoxicaţie au apărut în Laguna şi Quezon, două provincii situate la sud de Manila, iar toate persoanele intoxicate au consumat lambanog, o băutură populară în aceste regiuni, consumată pe scară largă în timpul sărbătorilor şi la petreceri.
Multe persoane au fost spitalizate la îndemnul primarului Vener Munoz din localitatea Rizal, Laguna, unde s-au înregistrat decesele, de joi până duminică.
Starea a doi dintre pacienţii aflaţi în condiţie critică s-a îmbunătăţit, a precizat edilul pentru postul local de radio. Vinul din nucă de cocos consumat de persoanele intoxicate fusese fabricat în localitatea administrată de acesta, a mai adăugat primarul.
Analize de sânge şi mostre din resturi de lambanog vor fi prelevate şi duse la laborator luni, a precizat Ministerul Sănătăţii.
"Cu toţii aveau o istorie de consum de lambanog", a mai precizat ministerul, referindu-se la persoanele intoxicate.
"O parte din băutură a fost cumpărată pentru a fi consumată în timpul liber şi la petreceri, iar o altă parte a fost donată de oficiali locali în timpul petrecerii de Crăciun".
Producţia şi vânzările nereglementate de lambanog sunt un fapt comun în Filipine, unde băutura este fabricată frecvent în mod ilegal, folosind aditivi periculoşi.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Filipine a avertizat anterior despre pericolele şi utilizarea interzisă a metanolului ca aditiv în băuturile fabricate artizanal.
Cu un an în urmă, angajaţi FDA şi forţe de ordine au fost mobilizate pentru a localiza şi a confisca lambanog neînregistrat, ce era vândut în mod direct publicului, vânzătorii riscând să fie puşi sub acuzare.
Anul trecut, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce au consumat lambanog, potrivit relatărilor din presă.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Donald Trump scapă de două acțiuni în instanță
Italia rămâne fără premier. Giuseppe Conte a anunțat că își dă marți demisia
Incendiu într-un parc industrial din Ploiești. 100 de muncitori au fost evacuați
Uniunea Europeană reia războiul cu Marea Britanie. Mărul discordiei – recunoaştere statutului ambasadorului UE
Comisia Europeană, nemulţumită de numărul dozelor de vaccin furnizate de AstraZeneca
Dominic Fritz propune un nou algoritm de distribuție al vaccinurilor în România: Trebuie să se țină cont și de rata de infectare și numărul de programări
PSD, despre campania de vaccinare: Prioritar nu mai e cel mai vulnerabil, ci cel mai șmecher
Încă șapte persoane de la Școala nr. 28 din București au fost confirmate cu COVID-19
Daniel Băluță, îl provoacă pe Robert Negoiță să facă împreună un pasaj rutier în zona târgului Vitan
VIDEO. CEO-ul AstraZeneca a criticat comportamentul egoist al anumitor țări
