x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Finlanda își închide granițele pentru turiștii ruși, după mobilizarea anunțată de Vladimir Putin

Finlanda își închide granițele pentru turiștii ruși, după mobilizarea anunțată de Vladimir Putin

29 Sep 2022   •   21:58
Finlanda își închide granițele pentru turiștii ruși, după mobilizarea anunțată de Vladimir Putin

Finlanda va limita traficul de pasageri la granița cu Rusia, interzicând cetățenilor ruși care călătoresc cu vize de turist să intre în țara de vineri, 30 septembrie, a anunțat ministrul de externe Pekka Haavisto, informeaza Euronews.

În urma anunțului Kremlinului privind „mobilizarea parțială”, Rusia s-a confruntat cu un exod al cetățenilor care părăsesc țara. Mulți dintre acestia au decis să treacă granița spre Finlanda. Cele două țări au o graniță terestră comună de 1.340 de kilometri, cu mai multe puncte de trecere a frontierei. În ultimul weekend, 16.886 de ruși au sosit în Finlanda.


Guvernul de la Helsinki și-a justificat decizia prin aceea că sosirea continuă a turiștilor ruși în Finlanda riscă să pună în pericol relațiile internaționale ale țării.

 De la 1 septembrie, Finlanda a  hotarat să reducă numărul de vize,  inclusiv în scopuri turistice eliberate cetățenilor ruși la o zecime din numărul obișnuit, în semn de solidaritate cu Ucraina.
 

×
Subiecte în articol: Finlanda granite turisti rusi