Oamenii de ştiinţă americani au descoperit într-un laborator public din apropiere de Washington fiole care conţin virusul variolei şi despre care se crede că datează din anii 1950, a informat marţi Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, potrivit EFE, citată de Agerpres. Boala a fost considerată eradicată oficial în 1980 şi pentru prima dată au fost localizate mostre neînregistrate ale virusului.
"Fiolele par să dateze din anii 50. După descoperirea lor, au fost puse imediat în siguranţă" într-un container al laboratorului din Bethesda, statul Maryland, în apropiere de Washington, unde au fost descoperite la 1 iulie, potrivit autorităţilor.
Fiolele se aflau într-o secţie de depozitare neutilizată a unui laborator al Institutului Naţional de Sănătate (NIH) din Bethesda.
Potrivit CDC, nu există dovezi că ar fi fost deschisă vreuna dintre cele etichetate "variolă", iar personalul pentru biosecuritate nu a identificat vreun risc de expunere la infecţii pentru lucrătorii laboratorului sau pentru populaţie.
Fiolele au fost transportate la 7 iulie la un laborator al CDC din Atlanta (Georgia). CDC a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în legătură cu această descoperire.