x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Focuri de armă la o bază a SUA din Anglia. Un bărbat a fost arestat

Focuri de armă la o bază a SUA din Anglia. Un bărbat a fost arestat

18 Dec 2017   •   18:38
Focuri de armă la o bază a SUA din Anglia. Un bărbat a fost arestat

 Poliţia din comitatul Suffolk, din estul Angliei, a anunţat luni pe Twitter că a răspuns la un "incident semnificativ" la baza forţelor aeriene din Mildenhall, cerând publicului să evite zona, relatează AFP, dpa şi Reuters. 

Poliţia a precizat că "personalul american de la bază a deschis focul şi a fost reţinut şi arestat un bărbat prezentând tăieturi şi contuzii". Nimeni altcineva nu a mai fost rănit în incident. 

După cum precizează BBC şi alte media, cel arestat încercase să pătrundă în bază cu forţa, cu maşina, pe la punctul de control. Autorităţile britanice nu tratează incidentul ca fiind legat de terorism, în actuala etapă, a menţionat o sursă de securitate occidentală citată de Reuters. 

Facilitatea a fost închisă în jurul orei 13:00 GMT "în urma informaţiilor privind o perturbare" şi s-a redeschis la ora 14:35 GMT, a declarat un purtător de cuvânt pentru France Presse, confirmând că o persoană a fost arestată şi nu există alţi răniţi. 

Baza Mildenhall, folosită de SUA, găzduieşte circa 3.100 de militari americani şi 3.000 de membri ai familiilor acestora. Anul trecut guvernul britanic a anunţat că intenţionează să vândă situl către dezvoltatori imobiliari, în contextul în care administraţia SUA a decis mutarea militarilor în Germania. 

În 2015, baza a fost vizată de un proiect de atentat terorist. În mai 2016, un britanic de 25 de ani, Junead Khan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru planificarea respectivului atentat. Potrivit unui schimb de mesaje cu un combatant al Statului Islamic, descoperit de poliţie, obiectivul tânărului era de a simula un accident în faţa unei baze americane din estul Angliei şi de a ataca un militar cu un cuţit, într-o încercare de reproducere a scenariului în care a fost ucis soldatul britanic Lee Rigby în mai 2013, caz care a stârnit o puternică emoţie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: baza sua anglia focuri de arma