x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fondatorul WikiLeaks, în stare gravă? Assange "suferă de o boală cronică ce se poate agrava în orice moment"

Fondatorul WikiLeaks, în stare gravă? Assange "suferă de o boală cronică ce se poate agrava în orice moment"

29 Noi 2012   •   08:58
Fondatorul WikiLeaks, în stare gravă? Assange "suferă de o boală cronică ce se poate agrava în orice moment"
Sursa foto: CARL COURT/AFP

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refugiat de cinci luni în Ambasada Ecuadorului la Londra, suferă de o afecţiune pulmonară ce riscă să se agraveze, a afirmat miercuri ambasadoarea Ecuadorului în Marea Britanie, Ana Alban, cu prilejul unei vizite la Quito, citată de AFP.

"Suferă de o boală cronică a plămânilor care se poate agrava în orice moment. Statul ecuadorian acoperă cheltuielile medicale şi îi asigură vizite medicale zilnice", a declarat presei Ana Alban, înaintea unei reuniuni a corpului diplomatic cu preşedintele Rafael Correa.

Un purtător de cuvânt al WikiLeaks la Londra, Kristinn Hrafnsson, a refuzat să comenteze pentru AFP anunţul făcut de Quito în legătură cu starea de sănătate a fondatorului site-ului.

Assange s-a refugiat la 19 iunie la Ambasada Ecuadorului situată într-un apartament din Londra, pentru a evita extrădarea din Marea Britanie către Suedia, unde este inculpat pentru viol şi agresiuni sexuale, fapte pe care le-a negat întotdeauna.

Ecuadorul i-a acordat azil politic, însă Londra intenţionează să pună în aplicare mandatul suedez de arestare. Negocierile dintre cele două ţări nu au dus însă la găsirea unei soluţii.

Militantul australian, în vârstă de 41 de ani, se teme că din Suedia va fi transferat în cele din urmă în SUA pentru a da socoteală pentru acuzaţii de spionaj, în urma difuzării a 250.000 de telegrame americane pe internet, riscând să primească pedeapsa capitală, potrivit lui.

La sfârşitul lunii octombrie, Ecuadorul a făcut cunoscut că starea de sănătate a lui Assange s-a degradat, reproşând Londrei că nu permite ca acesta să iasă liber din ambasadă pentru a se interna în spital.

Ministrul adjunct de externe ecuadorian Marco Albuja a atras atenţia la acea dată că Assange 'a pierdut foarte mult în greutate' şi că autorităţile columbiene 'sunt foarte îngrijorate din cauza sănătăţii sale'.

Fondatorul WikiLeaks a apărut însă, la scurtă vreme după aceea, aparent într-o formă fizică bună, într-un interviu acordat din ambasada ecuadoriană postului american de televiziune CNN.

×