Forţele armate irakiene au anunţat sâmbătă că au lansat o ofensivă pentru a înlătura gruparea jihadistă Statul Islamic dintr-o zonă de la graniţa cu Siria, în sudul râului Eufrat, relatează Reuters.
Ofensiva lansată în regiunea Akashat, care deţine zăcăminte de gaze naturale, are ca obiectiv să deschidă drumul pentru cucerirea oraşelor controlate de militanţi jihadişti în valea râului Eufrat, între care punctul de graniţă al-Qaim, se arată într-un comunicat al armatei irakiene.
După ce au controlat un timp aproape o treime din ţară, jihadiştii nu mai au decât două fief-uri în Irak: Hawija, 230 km nord de Bagdad, şi trei localităţi din deşertul de la graniţa cu Siria: al-Qaim, Rawa şi Anna, la aproape 350 km spre vest şi unde se află, potrivit unui general irakian, 'peste 1.500 jihadişti', notează AFP.
Forţele irakiene au reuşit în iulie să preia controlul la Mosul (nord), al doilea oraş din ţară.AGERPRES