Ana-Maria Marcu e in Italia de un an, dupa ce problemele financiare au fortat-o sa abandoneze facultatea. Ea ne-a trimis o lunga scrisoare despre ce inseamna sa traiesti in afara tarii in care te-ai nascut. Iata prima parte din aceasta scrisoare.
"De ce Brancusi a trebuit sa fie adulat in Franta si de ce «valorile» noastre «emigreaza» spre alte si alte zari, cand cerul e atat de albastru si verdele-i verde si-acasa?
Raspuns n-am gasit pentru ca-n realitate banii nu sunt tocmai motivul intemeiat si nici chiar recunoasterea si nici statuile. Atunci ce? Ce face «savantul» si omul de rand sa plece? A,da! Am gasit cuvantul potrivit. Nevoia. Fiecare cu nevoia lui, mai mult sau mai putin justificabila. Pana la 25 de ani am vazut si am trait multe, chiar foarte multe, dar poate din lasitate nu ma pot intoarce acasa nici eu chiar acum.
Imi doresc sa pot intelege intr-o zi macar o farama din ceea ce inseamna a fi om. Cu toate controversele, placerile, durerile si sperantele sale, nu e nimic mai interesant de analizat decat firea umana, care, la panda fiind in momentul in care prinde «idealul», abandoneaza si incepe o alta cursa, poate si mai nebuna.
Nu vreau sa par nici ultranationalista, nici altfel. Recunosc dorul de
casa, acest cuvant mieros, intraductibil, ma face sa vad lucrurile putin altfel prin prisma faptului ca si eu fac parte din categoria persoanelor care realizeaza ce au avut
atunci cand pierd.
Am inceput sa inteleg de ce in basmele noastre populare cate un copil crestea cat altii in zece. Este vorba de perceptia timpului in functie de ceea ce traiesti. Eu sunt in Italia de un an si parca am imbatranit cu zece si nu cred ca tine de cultura sau educatie intensitatea cu care traiesti, ci, mai degraba, tine de curajul de a indrazni sa simti «durerea» acceptarii ca nicaieri nu-i ca acasa si sa nu te minti cu niste obiceiuri noi si cateva cuvinte invatate ca esti «altfel» decat roman."
Cu dor,
Ana-Maria Marcu, Palermo
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
