x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul președinte al Peru, Alberto Fujimori, eliberat după 15 ani de închisoare

Fostul președinte al Peru, Alberto Fujimori, eliberat după 15 ani de închisoare

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2023   •   18:15
Fostul președinte al Peru, Alberto Fujimori, eliberat după 15 ani de închisoare

Fostul președinte al Peru, Alberto Fujimori, a fost eliberat din închisoare, după mai bine de 15 ani de detenție. Sute de susținători i-au înconjurat mașina în timp ce acesta părăsea închisoarea Barbadillo din Lima.

Curtea Constituțională a țării a restabilit grațierea prezidențială acordată acum șase ani lui Fujimiro, în vârstă de 85 de ani, notează BBC.

El este o figură care provoacă multe divergențe, fiind încarcerat pentru corupție și încălcarea drepturilor omului în timpul mandatului. Fostul președinte ispășea o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în momentul grațierii sale.

Fujimori a părăsit închisoarea purtând o mască pe față, susținut de doi dintre copiii săi, Kenji și Keiko Fujimori, care a pierdut ultimele alegeri prezidențiale cu o diferență foarte mică.

Pentru susținătorii săi, Alberto Fujimori a fost președintele care a salvat Peru de două „rele gemene”: terorismul și colapsul economic. Pentru adversarii săi, el a fost un om puternic și autoritar care a călcat în picioare instituțiile democratice ale țării pentru a se menține la putere.

Fiu al unor imigranți japonezi, deceniul la putere al dlui Fujimori, din 1990 până în 2000, în care a condus cu o mână de fier, a fost marcat de o serie de răsturnări de situație dramatice.

Reprimarea de către guvernul său autoritar a două insurecții violente a dus la moartea a aproximativ 69.000 de persoane.

La câțiva ani după ce și-a încheiat președinția, Fujimori a fost găsit vinovat de luare de mită și abuz de putere și a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru încălcarea drepturilor omului, inclusiv pentru că a autorizat o serie de asasinate comise de escadroanele morții.

Când a fost condamnat la închisoare în 2009, la vârsta de 70 de ani, majoritatea peruanilor au presupus că fostul lider își va petrece restul vieții în închisoare.

Însă, în decembrie 2017, a fost dus din închisoare la spital din cauza unor probleme de sănătate. El suferea de tensiune arterială scăzută și de un ritm cardiac anormal.

În aceeași lună, Fujimori a fost grațiat de președintele Pedro Pablo Kuczynski, după ce medicii au declarat că boala sa era incurabilă, adăugând că închisoarea reprezenta un "risc grav pentru viața sa".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alberto fujimori peru