Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe al Ucrainei, generalul de armată Nikolai Malomuj, a apărut, într-un interviu dat postului de televiziune '112 Ukraina', în lenjerie intimă, după cum relatează lenta.ru.
Aflat acasă, după cum se vede din imaginile televizate, el şi-a pus sacoul pentru interviu, dar nu şi pantalonii. După încheierea discuţiei cu ziaristul canalului amintit, generalul a ieşit din cadru, arătându-şi astfel lenjeria intimă.
Nikolai Malomuj a condus Serviciul de Informaţii Externe al Ucrainei din 2005 până în 2010. După anexarea peninsulei Crimeea la teritoriul Federaţiei Ruse, în 2014, el a făcut o serie de declaraţii pe acest subiect. În aprilie 2015, el declara că Rusia intenţiona să obţină controlul asupra Ucrainei încă de pe vremea fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima, care a adoptat însă 'o poziţie foarte precaută - a oscilat între Rusia şi Occident, chiar dacă se afla într-o puternică încrengătură economică şi de corupţie cu Federaţia Rusă'. AGERPRES