x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostă laureată a premiului Nobel pentru Pace, condamnată pentru corupție

Fostă laureată a premiului Nobel pentru Pace, condamnată pentru corupție

de Redacția Jurnalul    |    30 Dec 2022   •   18:40
Fostă laureată a premiului Nobel pentru Pace, condamnată pentru corupție
Sursa foto: Hepta

Fostul premier al Myanmar, Aung San Suu Kyi, a fost condamnată vineri la alți 7 ani de închisoare de către o instanţă subordonată juntei militare care a preluat conducerea țării în 2021 printr-o lovitură de stat. Pedeapsa totală se ridică 33 de ani, scrie cotidianul Le Figaro.

Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1991,  Aung San Suu Kyi are 77 de ani și se află în detenție din februarie 2021.

O instanţă judiciară din Naypyidaw a găsit-o, vineri, vinovată pe Aung San Suu Kyi pentru cinci capete de acuzare referitoare la acte de corupţie.

Liga Naţională pentru Democraţie (LND), partid înfiinţat de Aung San Suu Kyi, ajunsese la putere după alegerile parlamentare din 2015 şi 2020, iar Aung San Suu Kyi avea funcţia de consilier de stat, fiind premier de facto.

Armata din Myanmar a preluat puterea prin lovitură de stat, pe 1 februarie 2021, arestând-o pe Aung San Suu Kyi şi pe preşedintele Win Myint. Junta militară a justificat preluarea puterii spunând că alegerile au fost fraudate în scrutinul parlamentar din noiembrie 2020.

Ea a fost criticată în ultimii ani din cauza tolerării acţiunilor de reprimare asupra minorităţii musulmane rohingya.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut recent eliberarea lui Aung San Suu Kyi. Potrivit unor surse, ea ar putea fi transferată în detenţie la domiciliu pentru cel puţin o parte din pedeapsă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Myanmar aung san suu kyi coruptie