x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fosta şefă a statului sud-coreean, condamnată la 24 de ani de închisoare pentru corupţie

Fosta şefă a statului sud-coreean, condamnată la 24 de ani de închisoare pentru corupţie

06 Apr 2018   •   11:00
Fosta şefă a statului sud-coreean, condamnată la 24 de ani de închisoare pentru corupţie

Fosta şefă a statului sud-coreean, Park Guen-hye, a fost condamnată vineri de un tribunal din Seul la 24 de ani de închisoare pentru rolul ei în scandalul de corupţie care a dus la destituirea sa în ianuarie 2017, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Procurorii urmăreau să obţină o condamnare de 30 de ani de închisoare pentru Park şi ca aceasta să plătească o amendă de 118,5 miliarde de woni (112 milioane de dolari).

Mai devreme în cursul zilei de vineri, tribunalul decisese că Park Geun-hye se face vinovată de luare de mită, abuz de putere şi coerciţie, într-un scandal care a scos la iveală o întreagă reţea de corupţie între liderii politici şi conglomeratele de afaceri din această ţară.

Tribunalul a decis că Park, în vârstă de 66 de ani, a complotat cu vechea sa prietenă, Choi Soon-sil, pentru a primi zeci de miliarde de woni din partea unor companii importante precum Samsung şi Lotte, pentru a ajuta familia lui Choi şi a finanţa fundaţii nonprofit deţinute de aceasta. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: Park Guen-hye condamnata inchisoare