Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, acuzat de fraudă fiscală, plăţi ilegale şi mărturie falsă, îşi află miercuri sentinţa, care ar putea consta în mai mulţi ani de închisoare, relatează dpa şi AFP.
Dacă procurorii au cerut "o condamnare substanţială", în schimb procurorul special Robert Mueller, care conduce ancheta privind presupusa ingerinţă rusă în campania prezidenţială din 2016, a cerut clemenţă.
Problemele lui Cohen, în vârstă de 52 de ani şi care i-a fost timp de 10 ani avocat loial actualului şef al statului, au început în august, după o percheziţie la sediul său şi la reşedinţa sa din New York.
Ulterior, el a recunoscut că a plătit două femei, fosta actriţă porno Stormy Daniels şi fosta "playmate" Karen McDougal, în schimbul tăcerii lor în legătură cu presupuse relaţii cu Trump, înainte de alegerile din 2016, iar în august a pledat "vinovat" de încălcarea regulilor de finanţare a campaniilor şi de fraudă fiscală.
El a mărturisit că a ascuns de fisc circa 4 milioane de dolari din încasările societăţii sale de taximetrie şi că le-a dat lui Daniels şi McDougal 280.000 de dolari.
În noiembrie, el a recunoscut că a minţit în cadrul anchetei privind presupusa ingerinţă rusă, spunând că a făcut declaraţii false privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova, la audierile organizate de comisii ale Congresului american.
Robert Mueller susţine că Michael Cohen a cooperat şi a furnizat informaţii importante pentru ancheta sa. Potrivit unei note a procurorului special, Cohen a oferit informaţii legate de contactele sale cu "interese ruse" în cursul campaniei şi alte încercări ale Rusiei de a intra în contact cu campania prezidenţială.
Mărturisirile lui Cohen l-au transformat în inamicul nr. 1 al lui Donald Trump, care încearcă să discrediteze ancheta privind ingerinţa rusă. Acesta a calificat totodată drept "minciuni" declaraţiile lui Cohen legate de banii plătiţi celor două femei, minciuni prin care, potrivit lui Trump, fostul său avocat vrea să obţină o sentinţă mai blândă din partea judecătorului federal William Pauley din New York, care urmează să se pronunţe la ora locală 11:00 (15:00 GMT).
Totuşi, potrivit AFP, nu este deloc cert că va beneficia de o sentinţă mai blândă, dat fiind că nu a încheiat un acord de cooperare propriu-zis cu procurorii pentru a se asigura că primeşte o pedeapsă substanţial mai mică decât cea recomandată în cazul faptelor de care a fost acuzat, adică patru-cinci ani de închisoare.
În orice caz, în contextul în care democraţii se pregătesc să-şi preia, în ianuarie, majoritatea obţinută în Camera Reprezentanţilor la alegerile parţiale de luna trecută, iar adversarii lui Trump continuă să caute modalităţi de a-i bloca sau scurta mandatul, Michael Cohen a devenit un anti-erou ultramediatizat, toate apariţiile şi declaraţiile sale sunt considerate potenţial explozive şi sala tribunalului din Manhattan unde urmează să compară miercuri va fi probabil arhiplină. AGERPRES