x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul director al programului nuclear chinez, condamnat la închisoare pe viaţă

Fostul director al programului nuclear chinez, condamnat la închisoare pe viaţă

19 Noi 2010   •   11:19


Kang Rixin a fost condamnat vineri la închisoare pe viaţă pentru corupţie, după ce a fost găsit vinovat de primirea unei mite de aproape un milion de dolari.

Rixin a fost director general al companiei publice China National Nuclear Corporation (CNNC), axată pe programe civile, dar şi militare, precum şi liderul Partidului Comunist în cadrul societăţii, din septembrie 2003, anunţă AFP, citată de Mediafax.

În perioada 2004-2009, el a acceptat mită în valoare de 6,6 milioane de yuani (994.000 de dolari, 727.000 de euro), potrivit tribunalului din Beijing, care a decis de asemenea confiscarea tuturor bunurilor fostului director.

Kang, născut în august 1953, a fost ales în 2002 membru al Comisiei centrale de disciplină şi inspecţie a Partidului, principala structură anticorupţie, potrivit revistei Caijing.

CNNC se ocupă cu activităţi nucleare civile, dar şi militare, cum ar fi fabricarea de arme nucleare, producerea de electricitate şi administrarea deşeurilor.

Regimul chinez conduce cu regularitate operaţiuni anticorupţie. Preşedintele chinez Hu Jintao a declarat în repetate rânduri că este foarte important ca Partidul Comunist să elimine corupţia din rândul membrilor săi.

×