x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul premier al Inguşeţiei a fost executat în stil mafiot

Fostul premier al Inguşeţiei a fost executat în stil mafiot

14 Iun 2009   •   00:00

Fostul vicepremier al Republicii ruse Inguşetia (Caucaz), Bashir Aushev, a fost asasinat ieri. Drama s-a produs în capitala ţării, Nazran, autori fiind persoane neidentificate,spune AFP, care citează o înaltă sursă din Ministerul de Interne local.



Aushev a fost împuşcat în apropierea casei sale, în timp ce se afla în maşină, atacatorii său reuşind să fugă într-o Lada albă, afirmă sursa. "În jurul orei 18h30 /14h30 GMT/, maşina în care se afla Aushev a fost ciuruită de gloanţe. El a fost rănit în mai multe locuri şi a decedat în timp ce era transportat spre spital", potrivit Interfax. Singura ipoteză care ar explica asasinarea este legată de fostele sale activităţi în postul de secretar al Consiliului securităţii inguşe. El a ocupat acest post între anii 2003-2009. Anterior, Aushevl fusese ministru de interne în anii "90, ocupând mult timp şi funcţia de vicepremier al guvernului local.

Inguşetia este teatrul unei rebeliuni inspirate din mişcările separatiste şi islamiste care au luptat împotriva Moscovei în cursul a două războaie în Cecenia în anii "90 şi începutul anilor 2000. Aushev este a treia personalitate ucisă în Caucaz în mai puţin de 10 zile. În 5 iunie, ministrul de interne al Daghestanului a fost omorât cu o rafală de armă automată, iar vicepreşedinta Curţii supreme a Inguşetiei, Aza Gazguiereieva, a fost împuşcată miercuri la bordul maşinii sale de serviciu. Aceste evenimente au avut loc după ce presa rusă a anunţat că liderul gherilei cecene, Doku Umarov, a fost ucis, informaţie pe care însă autorităţile au refuzat s-o confirme.

×
Subiecte în articol: externe