x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul şef al Biroului CIA din România, încă opt ani de închisoare

Fostul şef al Biroului CIA din România, încă opt ani de închisoare

de Sînziana Stancu    |    19 Ian 2011   •   20:33

Un agent dublu din cadrul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), trimis în închisoare în 1997 pentru spionaj în favoarea Rusiei, a primit o pedeapsă suplimentară de opt ani, pentru că a continuat să le furnizeze ruşilor secrete în timpul detenţiei, prin intermediul fiului său, relatează AFP.

Este vorba chiar despre fostul şef al biroului CIA în România, Harold James Nicholson (59 de ani), condamnat la 23 de ani de închisoare, după ce a recunoscut că, în perioada 2006-2008, când se afla în detenţie,  l-a folosit pe fiul său, Nathaniel,  ca intermediar cu Rusia. Nathaniel venea să-l viziteze la închisoare, în statul american Oregon. Ministerul Justiţiei din SUA a declarat că este pentru prima dată când un spion care ispăşeşte deja o pedeapsă în detenţie, primeşte o pedeapsă suplimentară tot pentru spionaj în favoarea unei terţe ţări. “În prezent, fostul agent CIA, Harold Nicholson, ispăşeşte o pedeapsă pentru o nouă încălcare a jurământului său de a proteja securitatea Statelor Unite”, a declarat adjunctul secretarului Justiţiei, David Kris.

FIUL SUPRAVEGHAT

Nicholson a recunoscut că, “prin intermediul fiului său, a acţionat în favoarea Rusiei, a livrat informaţii Rusiei şi a primit sume de bani în numerar pentru vechile sale activităţi de spionaj. El l-a văzut pe fiul său, Nathaniel, de mai multe ori, la închisoare, şi i-a încredinţat informaţii destinate Rusiei”, potrivit comunicatului ministerului american. Din 2006 şi până în decembrie 2008, Nathaniel a călătorit la San Francisco, Ciudad de Mexico, Lima şi Nicosia, unde s-a întâlnit cu agenţi ruşi. Tatăl său i-a “explicat lui Nathaniel cum să călătorească, având fondurile ruseşti asupra sa, fără să fie observat, şi cum să distribuie banii membrilor familiei sale”, au detaliat surse din Ministerul Justiţiei al SUA. Pedeapsa suplimentară de opt ani de închisoare a fost stabilită în urma unei înţelegeri cu Nicholson, care a pledat vinovat la acuzaţiile de complot în vederea acţionării ca agent al unui stat străin şi complot în vederea spălării de bani.

Nathaniel (26 de ani), care a recunoscut, la rândul său, că “l-a ajutat” pe tatăl său când se afla în închisoare,  a fost pus sub supraveghere, marţi, pe o perioadă de cinci ani, de către justiţia americană, după cum a informat publicaţia New York Times. În 2009, el fusese arestat şi acuzat de “conspiraţie”. A pledat “vinovat” în faţa judecătorilor,  explicând însă că l-a ajutat astfel pe tatăl său să ia legătura cu foştii lui colaboratori ruşi, în încercarea de a face rost de bani ca să-l salveze de la închisoare. James Nicholson le-a şi transmis de altfel ruşilor că le este “recunoscător” pentru banii trimişi, asigurându-i că fiul său este “un om de încredere”. Dar în 1997, când a fost trimis în închisoare, el mărturisise că a acceptat să facă spionaj pentru Rusia, după ce serviciile secrete din această ţară îi dăduseră 300.000 de dolari.

Nicholson este agent CIA din 1980, mai înainte lucrând ca ofiţer de informaţii în armata americană. A fost director al Biroului CIA din Filipine, apoi al celui din Bucureşti. Apoi a devenit instructor la celebra “fermă” de formare şi pregătire a agenţilor CIA, “Camp Peary”, din Virginia.

Ancheta americană dovedeşte că “spionajul internaţional rămâne o ameninţare pentru America, după decenii de la sfârşitul Războiului Rece”, a adăugat agentul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) în Oregon, Arthur Balizan, adăugând că “la nivel personal, acest lucru arată pagubele pe care un tată le poate produce prin manipularea fiului său, antrenându-l într-o lume a dezonoarei”.
×