x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FOTO: Spectaculoase imagini ale erupţiei vulcanice din Chile.

FOTO: Spectaculoase imagini ale erupţiei vulcanice din Chile.

06 Iun 2011   •   12:13
FOTO: Spectaculoase imagini ale erupţiei vulcanice din Chile.

Cea mai puternica eruptie din ultimii 51 de ani a vulcanului Puyehue a produs imagini terifiante. Dincolo de spectaculozitatea manifestarilor naturii dezlantuite, violenta eruptie produsa duminica a condus la evacuarea de urgenta a peste 3.500 de persoane.

Norul de cenusa vulcanica a ajuns deja la 10.000 de metri altitudine, vantul directionandu-l catre Argentina, acolo unde aeroportul din cel mai cunoscut oras turistic, San Carlos de Bariloche, a fost deja inchis. De asemenea, turistii au fost sfatuiti sa nu paraseasca hotelurile.

Lantul vulcanic din Chile este al doilea cel mai mare din lume, dupa Indonezia. Din cei 2000 de vulcani ai lantului Cordon-Caulle, un sfert sunt activi. Eruptia lui Puyehue a fost precedata de o neobisnuit de intensa activitate seismica, fiind inregistrate peste 600 de cutremure de intensitate redusa in 48 de ore.

×
Subiecte în articol: vulcan chile eruptie vulcanica