x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa a început discuţiile cu SUA şi Israel, pentru a cumpăra avioane fără pilot

Franţa a început discuţiile cu SUA şi Israel, pentru a cumpăra avioane fără pilot

19 Mai 2013   •   22:32
Franţa a început discuţiile cu SUA şi Israel, pentru a cumpăra avioane fără pilot
Sursa foto: endthelie.com

Ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian a justificat duminică achiziţionarea de către Franţa a două avioane fără pilot din Statele Unite, argumentând că Franţa a "ratat rendez-vous-ul dronelor", şi a confirmat negocieri în curs cu Israelul în vederea achiziţionării altor avioane.

"Există, în prezent, în lume, două ţări care construiesc drone (avioane fără pilot), Statele Unite şi Israelul, iar noi am intrat în contact şi cu unii şi cu ceilalţi pentru a le putea achiziţiona imediat", a declarat ministrul francez al Apărării, informează Mediafax.

Franţa urmează să achiziţioneze două avioane fără pilot de supraveghere de tip Reaper din Statele Unite, până la sfârşitul lui 2013, cu scopul de a îşi susţine operaţiunile în Mali.

Întrebat ce număr de avioane fără pilot intenţionează Parisul să achiziţioneze, ministrul nu a  dorit să răspundă. "Avem nevoie de câteva, dar nu voi vorbi aici despre negocierile pe care le purtăm cu unii sau cu alţii. În Cartea Albă a Apărării am anunţat 12", a declarat el, precizând că este vorba despre avioane fără pilot de observaţie şi nu despre "drone înarmate".

"Franţa a ratat rendez-vous-ul dronelor. Ea nu produce drone, ceea ce pare de necrezut pentru o naţiune care deţine un know-how tehnologic, aeronautic şi electronic considerabil, cu întreprinderi majore care erau capabile să facă acest lucru", şi-a exprimat regretul ministrul, afirmând că a descoperit acest lucru la preluarea funcţiei.

"Astfel este necesar ca astăzi, la cererea noastră, industria franceză şi europeană să intre în contact pentru a elabora ceea ce mâine ar putea să fie o dronă de nouă generaţie, care nu va fi doar franceză, deoarece există aceeaşi cerere din partea germană şi din partea britanică. Iată o modalitate bună de a construi Europa apărării", a conchis ministrul francez.

×
Subiecte în articol: avion avion fara pilot franta