Ministrul francez de interne, Manuel Valls, a afirmat duminică, la postul de radio Europe 1, că Franţa nu poate lansa singură un atac împotriva Siriei şi că aşteaptă să decidă Congresul SUA dacă regimul preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, va fi pedepsit pentru un atac chimic soldat cu moartea a sute de civili, informează agerpres.ro.
Declaraţiile ministrului francez survin într-un context în care în Franţa cresc presiunile asupra preşedintelui Francois Hollande pentru a supune unui vot în Parlament problema unei intervenţii militare în Siria.
''Franţa nu poate merge singură'' împotriva Siriei, ''avem nevoie de o coaliţie'', a declarat ministrul Valls.
Reuters precizează că, duminică, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a anunţat că se va întâlni luni cu şefii celor două camere ale Parlamentului - Adunarea Naţională şi Senatul - şi cu cei ai opoziţiei, pentru a discuta despre Siria, înainte de o dezbatere în Parlament pe această temă prevăzută pentru miercuri.