x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța este pregătită să interzică petrolul rusesc

Franța este pregătită să interzică petrolul rusesc

08 Apr 2022   •   21:30
Franța este pregătită să interzică petrolul rusesc

Franța este pregătită să interzică petrolul rusesc, a declarat vineri ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire la CNN.

Le Maire a calificat atacul asupra unei gări din Kramatorsk, soldat cu cel puțin 50 de morți, drept "un masacru" și a declarat că cei responsabili trebuie "identificați, urmăriți și eventual condamnați pentru aceste crime".

Franța nu vrea să aștepte, iar o interdicție asupra petrolului ar schimba jocul, a spus Le Maire, dar a adăugat că este nevoie de unitate europeană pentru a pune în aplicare sancțiuni mai stricte în domeniul energiei.

"În ceea ce privește Franța, suntem pregătiți să mergem mai departe și să decidem o interdicție asupra petrolului și sunt profund convins că următorii pași și următoarele discuții se vor concentra pe această chestiune a interzicerii petrolului rusesc", a spus el.

Le Maire a subliniat totuși că sancțiunile actuale convenite de UE sunt foarte eficiente.

×