x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa: Trei ofiţeri de poliţie, împuşcaţi mortal în timpul unei intervenţii

Franţa: Trei ofiţeri de poliţie, împuşcaţi mortal în timpul unei intervenţii

23 Dec 2020   •   11:19
Franţa: Trei ofiţeri de poliţie, împuşcaţi mortal în timpul unei intervenţii

Trei ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi mortal, iar un al patrulea a fost rănit în urma unui incident de violenţă domestică, în centrul Franţei, au declarat procurorii locali, potrivit CNN şi BFM TV.

Ofiţerii Forţei Naţionale de Poliţie au fost ucişi de aceeaşi persoană în Puy-de-Dôme, la vest de Lyon, la scurt timp după miezul nopţii. Aceştia participau la o intervenţie, în sprijinul unei femei care se refugiase pe acoperişul unei case. BFM TV informează că agresorul este un bărbat în vârstă de 48 de ani, care a incendiat ulterior imobilul.

Primarul Francois Chautard a declarat că locuinţa a fost distrusă de flăcări. „Nu ştim ce se află printre dărâmături sau dacă a reuşit să scape”, spune el, adăugând că incidentul ar fi pornit, cel mai probabil, de la „un conflict domestic.”

Cei trei poliţişti decedaţi aveau 21, 37, respectiv 45 de ani, a anunţat Ministerul de Interne din Franţa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: franta ofiteri de politie interventie