Un TGV plecat din Mulhouse şi care trebuia să sosească luni seara la ora 20.30 la Paris a lovit o cireadă de vaci în departamentul Côte-d'Or, iar cei 260 de pasageri ai săi au ajuns cu trei ore întârziere la petrecerea de Revelion, informează France Presse marţi.
Accidentul a avut loc cu o oră înainte de sosirea la destinaţie şi pasagerii au trebuit să aştepte sosirea unui alt tren care să-i preia.
Trei animale au murit din cauza impactului, inclusiv o vacă grav rănită, care a trebuit să fie eutanasiată de către un medic veterinar. Nici un ocupant al trenului nu a fost rănit.
''Ca măsură de precauţie, circulaţia trenurilor a fost întreruptă temporar pentru a verifica dacă există alte animale pe trasee. Jandarmeria a intervenit pentru a face constatarea şi a-l identifica pe proprietarul animalelor", a precizat Societatea naţională a căilor ferate din Franţa (SNCF).
AGERPRES