x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa: Zi de proteste împotriva lui Sarkozy

Franţa: Zi de proteste împotriva lui Sarkozy

07 Sep 2010   •   00:00

Sindicatele franceze speră să mobilizeze, marţi, peste două milioane de persoane, în stradă, împotriva reformei pensiilor, o miză crucială pentru Nicolas Sarkozy, aflat la cel mai scăzut scor în sondaje, dar care caută să se redreseze, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2012.



Reforma, arată Mediafax, care este considerată de Sarkozy drept "prioritate absolută", prevede ca vârsta minimă de pensionare să crească de la 60 la 62 de ani, până în 2018.

Această zi de acţiune sindicală, cea de a treia de la începutul anului şi până în prezent, coincide cu începutul dezbaterilor în cadrul Adunării Naţionale, unde stânga intenţionează să lupte împotriva textului, pe care Guvernul ar vrea să îl vadă adoptat, încă din octombrie.

Sindicatele vor un succes "cel puţin" comparabil cu cel al acţiunii precedente, la 24 iunie, când, potrivit poliţiei, la manifestaţii au participat 800.000 de protestatari, iar, potrivit sindicatelor, două milioane.

Un succes al acţiunii de la 7 septembrie este "singura şansă" de a influenţa destinul reformei, a declarat Francois Chereque, secretarul general al CFDT, cel de al doilea cel mai important sindicat francez.

În Educţaie, Transporturi, Justiţie, Administraţie, Industrie şi bănci, s-au lansat apeluri la grevă. Transporturile feroviare, urbane şi aeriene vor fi puternic perturbate. Spre exemplu, din cinci trenuri de mare viteză (TGV) vor circula doar două, iar pe rutele către Paris va circula un singur metrou, din două sau trei.

Doi consilieri ai şefului statului au declarat că acesta este inflexibil "pe fond", cu privire la pensionarea la 62 de ani, dar că sunt posibile "negocieri" asupra anumitor puncte ale reformei.

Confruntat cu o creşetere a numărului de pensionari, Guvernul consideră că a-i obliga pe francezi să muncească mai mult timp, după modelul vecinilor săi europeni, este cea mai bună opţiune pentru asigurarea nevoilor de finanţare, estimate la 70 de miliarde de euro, până la sfâşitul lui 2030.

Dezbaterea asupra acestei reforme intervine în cel mai dificil moment pentru Sarkozy. Cota acestuia de popularitate a atins, recent, cel mai scăzut nivel din iunie 2007 şi până în prezent. Ministrul însărcinat cu cea mai importantă reformă a acestuia şi-a pierdut întreaga credibilitate în ochii sindicatelor, iar tabăra preşedintelui pare că se află în dificultate, în contextul unei remanieri prevăzută în această toamnă, dar şi al alegerilor prezidenţiale, în 2012.

×
Subiecte în articol: externe