x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţuzoaicele poartă ilegal pantaloni

Franţuzoaicele poartă ilegal pantaloni

de Sînziana Stancu    |    17 Noi 2009   •   00:00

Când vine vorba despre modă, pentru femeile din Paris e şi mai greu decât în Sudan, de pildă. Un decret datând de peste două secole, care le interzice franţuzoaicelor din capitala ţării să poarte pantaloni, este încă în vigoare.

Legea cu pricina, care le interzice pariziencelor să poarte pantaloni, a fost introdusă în 1800, de şeful poliţiei şi a supravieţuit până acum încercărilor repetate de a fi abrogată, cea mai recentă fiind făcută în 2003, scrie The Telegraph. Legea cu pricina stipula că fiecare femeie care dorea să umble îmbrăcată în haine asemănătoare celor bărbăteşti "este obligată să se prezinte la secţia centrală de poliţie pentu a obţine autorizaţie".

În 1892, interdicţia a cunoscut o oarecare relaxare, introducându-se un amendament care stipula că "femeia poate să poarte pantaloni numai dacă face călărie sau ţine frâiele calului", iar în 1909 un nou amendament permitea portul de pantaloni şi "în cazul femeilor care merg pe bicicletă sau o transportă ţinând mâinile pe coarnele acesteia". În fine, în 2003, legea demodată a supravieţuit încă o dată abrogării, când un parlamentar din UMP ­ partidul preşedintelui ţării, Nicolas Sarkozy ­ a mai făcut o încercare în acest sens, printr-o propunere scrisă trimisă pe adresa Ministerului pentru egalitatea sexelor.

Răspunsul sosit de-acolo a sunat însă aşa: "Scoaterea din uz este, adesea, mai eficientă decât intervenţia statului pentru a adapta o lege la curente schimbătoare". Dar specialista în drepturile femeilor, profesoara Evelyne Pisier, a pus punctul pe "i", spunând că primele parizience care încalcă legea sunt chiar poliţistele, a căror costumaţie prevede tocmai... pantalonul!

×
Subiecte în articol: externe