x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fraţii Musulmani susţin că nu doresc să participe în alegerile prezidenţiale

Fraţii Musulmani susţin că nu doresc să participe în alegerile prezidenţiale

04 Feb 2011   •   10:27

Principala forţă a opoziţiei în Egipt, Fraţii Musulmani, susţine că nu va participa la viitoarele alegeri prezidenţiale din Egipt şi că nu îşi doreşte cea mai înaltă funcţie în stat, transmite astăzi canalul de televiziune qatariot Al Jazeera, citat de portalul informaţional rus Lenta.ru, cu referire la o declaraţie făcută de unul din responsabilii grupării Mohammed al-Beltagi.

Reprezentanţi ai acestei organizaţii religioase au participat activ la manifestaţiile antiguvernamentale de la Cairo şi din alte oraşe egiptene, care continuă din data de 25 ianuarie. Milioane de protestatari au ieşit de atunci în stradă cerând demisia preşedintelui Hosni Mubarak, aflat de circa 30 de ani la putere.

Vicepreşedintele Omar Suleiman declarase cu puţin timp înainte că organizaţia Fraţii Musulmani nu a decis încă dacă vor accepta sau nu să discute cu regimul lui Hosni Mubarak.

Deşi organizaţia Fraţii Musulmani este oficial interzisă în Egipt, numeroşi reprezentanţi ai săi sunt deputaţi în parlamentului egiptean în calitate de 'parlamentari independenţi'.

Într-o altă declaraţie făcută în ajun la CNN, un reprezentant al Fraţilor Musulmani afirmase că organizaţia 'nu este obligată să respecte acordul de pace cu Israelul' în cazul accederii în noile structuri ale puterii de la Cairo, inclusiv în guvern. El a opinat că 'soarta acordului de pace cu Israelul va fi decisă de parlament'.

×