x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fukushima, un potenţial nou Cernobîl?

Fukushima, un potenţial nou Cernobîl?

de Carmen Plesa    |    13 Mar 2011   •   16:24
Fukushima, un potenţial nou Cernobîl?
Sursa foto: /Reuters

După explozia de sâmbătă, de la reactorul 1 al centralei nucleare Fukushima, afectată de cutremur, cuvântul Cernobîl a reapărut în memorie. Iar azi, când japonezii păr să nu mai stăpânească reactorul  3 de la aceeaşi centrală, comparaţia cu drama de acum 25 de ani, din Ucraina, a devenit din ce în ce mai serioasă.

Pură fabulaţie? Nu e clar, deocamdată. Experţii americani au stabilit o paralelă între cele două catastrofe. „În acest stadiu, avem în faţă o situaţie asemănătoare celei de la Cernobîl unde începe să de deverseze nisip şi ciment pentru a acoperi reactorul în fisiune”, a arătat fostul director al Comisiei americane de supraveghere nucleară,  Peter Bradford.

De asemenea, utilizarea apei de mare în vederea răcirii reactorului aşa cum procedau ieri japonezii la Fukushima este văzută ca „un gest disperat”. „Situaţia a devenit atât de critică înc ă nu mai au, se pare, capacitatea de a aduce apa dulce pentru răcirea şi stabilizarea reactorului şi acum, în disperare de cauză, trebuie să recurgă la apa de mare”, a arătat şi Robert Alvarez, specialist în dezarmare nucleară de la Institute for Policy Studies - Washington.

Situaţia va ajunge una similară cele de la Cernobîl? „Suntem pe un teritoriu necunoscut”, a declarat  Robert Alvarez.

Informaţiile nu sunt suficient de clare şi complete pentru a se da un verdict. „Structura de izolare în această centrală este cu siguranţă mai solidă dec't la Cernobîl, dar mai slabă decât la Three Mile Island”, a mai arătat Alvarez.

Joseph Cirincione, directorul Ploughshares Fund, intervievat de CNN, a reproşat autorităţilor japoneze că furnizează informaţii contradictorii şi parţiale legate de ce se întâmplă la centrală şi a arătat că prezenţa cesiului în atmosferă indică o fisiune parţială în curs. 

Locuitorii de pe o rază de 20 de km din jurul centralei, adică circa 300.000 de persoane, au fost evacuaţi ieri. Doza de radiaţii înregistrată la locul dezastrului corespunde celei pe care o persoană o poată absorbi în cel mult un an.
Cea mai mare catastrofă nucleară din istoria omenirii a fost cea din 26 aprilie, de la centrala Cernobîl, din Ucraina, unde un reactor a explodat. Aproximativ 30.000 de oameni au murit în primii 10 ani de la explozie, dintre care 25.000 de persoane implicate în operaţiunile de intervenţie la centrală şi construirea sarcofagului. Numărul persoanelor a căror sănătate a fost afectată de explozia reactorului de la Cernobîl s-ar putea ridica la milioane.

În 1979, la centrala Three Mile Island din Pennsylvania, SUA, sistemul de răcire s-a defectat iar reactorul s-a supraîncălzit. Populaţia din zonă a fost evacuată, dar se crede că o creştere a numărului de  cazuri de cancer înregistrat în anii ce au urmat ar putea fi legată de accident. Radiaţiile au fost însă de 100 de ori mai mici decât în cazul Cernobîl.

Citeşte aici totul despre devastatorul cutremur din Japonia

×